Mândria este oarbă, nu se vede pe sine. Mândria este o născocire a diavolului
Un oarecare stareţ înţelept încerca să-l povăţuiască pe un frate ce se mândrea, însă acela i-a răspuns: „Iartă-mă, părinte, dar nu sunt mândru”.
Stareţul i-a răspuns: „Şi cum puteai să dovedeşti mai limpede că eşti mândru decât zicând aceasta, că nu eşti mândru?”
Da, mândria este oarbă, nu se vede pe sine. Mândria este o născocire a diavolului.
Iată odraslele mândriei: mânia, clevetirea, întărâtarea, făţărnicia, ura, cârtirea, nesupunerea. Ea rămâne neclintită în părerea sa, se supune numai cu greutate, nu suferă să i se facă observaţie, însă îi place să facă observaţie altora; aruncă cu vorbele fără să chibzuiască. Cei mândri suferă foarte mult de gânduri hulitoare şi sunt înclinaţi spre idolatrizarea de sine. (Schiigumenul Ioan Alexeev)
Extras din „Cum să biruim mândria”, trad. din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, București, 2010, pag. 84
