Mare ATENȚIE la ce postezi! ÎNCHISOARE de la 3 luni la 3 ani dacă încalci cenzura

facebook-spam-censor_1title (1)

Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat nu de mult Facebook-ul drept spațiu public. Asta presupune că pentru orice postezi poți fi tras la răspundere dacă i se năzare cuiva că promovezi, sub o formă sau alta, simboluri ori persoane vinovate de genocid. Și, atenție, clasa politică românească, darnică din fire, a scos o mutitudine de legi care pedepsesc pentru motive diverse ori cenzurează, ăsta-i termenul, oricât ne ascundem după cuvinte. Responsabilitatea trebuie să fie cuvântul de ordine după care cetățeanul va trebui să se ghideze ca urmare a apariției legii 217 din 2015.

Monitorizarea a început, după cum ne-a anunțat Andrei Muraru, consilier prezidențial, fără să precizeze cine realizează acest proces, prin ce mijloc și care sunt costurile.

Mai nou, o poză în care tovarașul Ceaușescu ori vreun lider legionar sunt prezentați eroic ori pozitiv, asezonată cu vreo lozincă și vreun simbol specific acestora și regimurilor de tristă amintire pe care le-au reprezentat, ori negarea Holocaustului, te pot băga la pușcărie de la trei luni la trei ani. Pedepsele par mai mari decât cele primite de devalizatorii țării de prin politică sau capitaliștii de carton, dar corb la corb nu-și scoate ochii.

Unde mai pui că, dacă îmbraci vreun tricou verde cu vreun gard pe el ori ești în așa măsură fanul lui Ceaușescu încât îi pui poza pe un tricou pentru a da interesant într-un selfie, te încadrezi perfect în rigorile legii. Totul este mai mult decât OK dacă îl critici.

Băieții deștepți de prin parlament, mulți dintre ei foști slujitori de bază ai regimului de tristă amintire, trepăduși în jurul marelui cârmaci, deveniți, ca la români, peste noapte, mai catolici decât papa, și-au mușcat limba și au fost capabili să dea o astfel de lege clar împotriva farului care îi lumina pe ei altădată, adică împotriva aceluia care le-a asigurat parvenirea, puterea, privilegiile. Oare a spus cineva că politica nu-i o fată ușoară..?

Ce să-i faci, tovarăsul este mort și nu se mai poate apăra, eșaloanele doi și trei, adică cei care ne conduc de prin 1989, au scăpat bine mersi și sunt prosperi într-o Românie democratică, fără economie și industrie, cu o populație sărăcită, în scădere liberă, bolnavă și îndobitocită, care cerșește locuri de muncă prin afară.

Chiar, a făcut cineva vreun studiu să vedem și noi, boborul, câți comuniști de prin PCR au ajuns în Parlamentul democratic al țării?

Reguli (ale legii după cum sunt prezentate de adevarul.ro – citește textul integral aici)

Ce ai voie:

– să îţi exprimi liber opiniile cu privire la evenimente şi personaje istorice.

Ce nu ai voie:

– să afirmi că în România nu a existat Holocaust;

– să porţi simboluri legionare (cămaşa verde cu sigla gardului legionar, tricouri, steaguri şi alte însemne cu chipul lui Corneliu Zelea Codreanu);

– să promovezi persoane condamnate pentru genocid sau crime de război (Nicolae Ceauşescu, mareşalul Ion Antonescu) sau să glorifici faptele acestor oameni;

– să iniţiezi grupuri (cel puţin trei persoane) care promovează ideile fasciste, legionare, rasiste, xenofobe, antisemite.

Cetăţenii care vor să facă sesizări cu privire la încălcările Legii 215/2015 se pot adresa Poliţiei sau Parchetului de pe lângă Judecătoria unde s-a petrecut fapta.

Așadar, treaba este seriosă și nu te sfătuim să testezi sistemul. La cenzură și pâră, românul are ștate vechi și nu îl întrece nimeni. Cei aproape 50 de ani de dictatură comunistă și-au pus amprenta mai mult decât se bănuie.

Acum nu știu cum se leagă legea 217 din 2015 de Constituția României, scrisă și adoptată tot de ilustra clasă politică și votată de noi. Iată ce spune, printre altele, cea mai importantă lege a țării.

ARTICOLUL 30
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.

PS:

Fasciștii, naziștii, legionarii, Nicolaie Ceaușescu și partidul comunist român, prin politica și deciziile luate, au produs moartea ori au denaturat  destinul a zeci de milioane de oameni. Hitler, Stalin, Ceaușescu și mulți alții sunt vinovați de deturnarea cursului civilizației umane, au constituit piedici în calea dezvoltării acesteia, reprezentând doar accidente nefericite, dar repetabile oricând. Aceștia și trepădușii din jurul lor au fost vinovați de crime odioase, de întoarcerea la realitățile evului mediu, în primitivism. Să nu uităm că au călcat pe cadavre, au eliminat adversarii și au condamnat idei, conducând prin teroare, forță și cenzură. Acestea sunt caracteristicile unui stat dictatorial, erori ale trecutului, repetate sub o o formă sau alta și astăzi în statul care se pretinde democratic, denumit România.

Faptul că la noi numai de democrație nu putem vorbi poate fi argumentat simplu. Utați-vă la modul în care se adoptă legi, se vând resursele naturale, se conduce, practic, această țară, fără dialog, prin minciună, prin manipulare și protejarea mafiei. Românii nu pot participa activ la conducerea statului sub nicio formă. Uitați-vă la deciziile câștigate de români la CEDO, citiți ceea ce spun adevărații lideri ai societății românești, nu politicienii și veți descoperi că nu este nici pe departe o democrație tărișoara asta.

Vă invit să abordăm cât se poate de neutru un subiect care naște dispute, care nu a fost dezbătut public îndeajuns, fiind adoptat pe șestache, șmecherește, după cum îi stă bine unui politician mioritic iresponsabil și care fuge de confruntare pentru-că este lipsit de argumente, un subiect care nu este pe deplin înțeles și care a fost abordat de clasa politică românească într-un mod primitiv, fără dialog și fără intenția de a rezolva problema. Dubla măsură, confuzia voită și omisiunea, lipsa dialogului, toate acestea le putem asocia cu una dintre cele mai importante legi ale României postdecembriste, legea îndreptată împotriva legionarilor, cultului celor vinovați de crime și genocid.

De la bun început ar trebui spus că legea are inteții bune. Nu putem accepta sub nicio formă ca persoane vinovate de genocid să reprezinte modele pentru tineri ori să fie transformate în martiri ori eroi, când ei de fapt nu au fost decât criminali odioși. Cu toate acestea, a interzice ceva, până și o idee sau un simbol, nu rezolvă nimic, ci din contră, fructul interzis va continua să atragă. Singura soluție prin care omul trebuie să înțeleagă că ideile și modul de acțiune al liderilor naziști, legionari, comuniști, fasciști etc. au fost odioase, nedemne de ființa umana, este prin educație și prin creșterea calității vieții. Ai interzice, nu face altceva decât ai transforma în victime și în eroi.

Iată nelămuririle mele:

  • Dacă mișcarea legionară a fost scoasă în afara legii, de ce nu s-a procedat la fel cu mișcarea comunistă? Sub o formă sau alta, comuniștii români au procedat la fel.
  • Dacă Ceaușescu a fost acuzat de genocid, în ce categorie ar intra scăderea populației României cu 3 milioane de locuitori din 1989 până în prezent și cine este vinovat? Cumva clasa politică băștinașă care, prin deciziile lor, au grăbit sfârșitul acestora și au redus natalitatea?
  • Dacă cultul lui Ceaușescu a fost scos în afara legii, interzicându-se prezentarea pozitivă a acestuia și orice simbol ce poate fi asociat într-un mod pozitiv cu acesta, de ce nu s-a interzis promovarea pozitivă a tuturor liderilor regimului comunist din diversele eșaloane, mulți dintre ei aflați încă la putere, votând legi sau baronând prin județe, orașe, comune?
  • De ce în cazul legionarilor, toți, de la conducători, la membri și simpatizanți sunt vinovați, iar în cazul comuniștilor, nu? Sesizați dubla măsură a legiuitorului? În cazul comuniștilor, Ceaușescu a fost găsit vinovat, totul fiindu-i pus în cârcă, omițându-se clica din jurul acestuia, care a scăpat bine mersi.
  • Cum de s-a ajuns la pedeapsă cu închisoare de la trei luni la trei ani plus amendă, în timp ce devalizatorii țării sunt recompensați cu pedepse sensibil mai mici?

Mai multe pe pentruprieteni.com

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.