Mărturia lui Maurice Banjoko: Cum am devenit Ortodox

Maurice Banjoko

Sunt din Nigeria, m-am născut acolo iar la vârsta fragedă de 18 ani am plecat cu tatăl meu la Londra. Tata lucra pentru o companie aeriană și călătoream mult. Însă ca tânăr, exista ceva în mine, un fel de dorință calmă. Nu știam prea bine ce voiam, dar știam că voiam să mă expun lumii, să mă descopăr iar când am ajuns în Londra, am decis să rămân acolo și să experientez diverse lucruri ca tânăr.

M-am înscris la facultate unde am studiat economia și mi-am trăit viața în Londra ca orice tânăr de 18, 19, 20 de ani. Am experimentat numeroase lucruri care scoteau la iveală atât ce era mai bun cât și ce era mai rău în mine. Înaintea acestora însă, în Nigeria, tata ne dăduse un îndrumar de spiritualitate. Ne crescuse cu teamă de Dumnezeu, într-un mod carismatic, așa că simțeam dragostea de Dumnezeu. Ca tânăr, însă, m-am distrat și am intrat în dificultăți, cum era de așteptat. Mă jucam prea mult, lucram, pierdeam bani, și am început să conștientizez faptul că nu eram un supraom și că aveam nevoie de ajutor. Aici a intervenit ortodoxia.

Am fost norocos fiindcă locuiam lângă biserica ortodoxă din Londra și într-o zi mi-am dat seama că există această catedrală minunată, am intrat în ea și am descoperit o oază de pace, de liniște, departe de zgomotul orașului. Am început să vorbesc cu părinții de acolo și primul meu gând a fost „Ce vor crede despre un african în biserica aceasta frumoasă ortodoxă?”. Primul lucru care m-a impresionat a fost dragostea și normalitatea cu care s-au purtat. Am rămas șocat când am văzut că știau ce fel de viață duceam, păreau să se identifice mult cu mine. Mă simțeam foarte confortabil în preajma părinților de acolo iar în doi ani am fost creștinat. Desigur, m-a ajutat și faptul că am cunoscut o doamnă minunată din Rusia care nu practica ortodoxia când ne-am cunoscut, și ea era foarte tânără, dar care atunci când ne-am împărtășit câteva experiențe  dureroase, a început să revină la credință ca sprijin. Împreună am început să căutam deci credința ortodoxă. Acesta a fost începutul în 2005.

După cum știți, după botez vine o serie de angajamente pe care le faci, dar încercările nu se opresc, de fapt, s-au înmulțit, aveam nevoie de un loc unde să mă pot îndepărta de viața rapidă din Londra, voiam un loc liniștit unde să pot reflecta, unde mă puteam regăsi pe mine și pe Dumnezeu în mine. Știam că e acolo, dar nu îl cunoșteam pentru că totul era prea zgomotos și prea rapid. Prietenul unui prieten  mi-a spus că dacă sunt serios și îmi doresc cu adevărat să găsesc adevărata cale, dacă aveam suficient curaj, nu trebuia să merg în America sau în Galapagos, unde erau suficiente tentații, ci la muntele Athos. Neștiind nici ce e, nici unde se află, am cercetat mult și am reușit să obțin multe informații, mulțumită relației bune care există între Anglia și ortodoxie, de la părinții de la biserică și prieteni de-ai lor din Athos.

Astfel a început serviciul meu aici în numele Domnului în acest Paradis în anul 2007. Interesant e că prima oară când am venit aici, am rămas timp de trei luni iar starețul nu a înțeles de ce o persoană ca mine ar dori să rămână aici un răstimp atât de lung și mi-a zis să merg și la alte mănăstiri. Mi-a zis că ortodoxia e vie și în alte locuri. S-a gândit că nu înțeleg separarea, puritatea care se găsește aici, așa că l-am ascultat. M-am plimbat pe la alte mănăstiri din muntele Athos și după o săptămână și jumătate m-am întors și i-am zis că îmi doresc mult să rămân.

Trebuie să mă mântuiesc, trebuie să-mi găsesc identitatea care știam că se afla acolo din copilărie și simteam că mă aflu în locul potrivit. Astfel a început legătura mea cu ortodoxia într-un loc al ordinii, al ascultării, al tradiției, al bazei adevărului care mă conectează și ca african, ca nigerian. Mi-am dat seama că lumea în care trăim e plină de furii, de distracții, de lucruri care nu sunt bune decât la suprafață, dar care după un timp se sting. Mi-am dat seama că aici este puterea de care are nevoie continentul meu și pe cât mă adânceam mai mult în credință, cu atât am început să privesc mai bine cine sunt, de unde sunt.

Credeam că voi uita și voi întoarce spatele culturii mele, dar, de fapt, devenea mai bogată și mi-am dat seama că ar putea exista o misiune pentru mine, o nevoie cel puțin să împărtășesc Adevărul cu poporul meu ca tânăr, fiindcă se pot raporta la asta, rezonează cu mine. Nu ca bătrân, ca tată, cărora i-ar răspunde că nu înțelege nevoile tinerilor – să facă bani, să se căsătorească, situația politică, confuzia socială cauzată de atâtea influențe de-a lungul decadelor. Asta mi-a adus multă lumină și înțelegere: istoria Evangheliilor, asemănarea privind raportul dintre tradiție și respect față de ceva care e mai mare decât noi.

Mi-am dat seama că această conștiință se află într-o situație delicată din cauza mișcării penticostale carismatice și că era foarte important pentru stabilitatea națiunii, sigur, nu doar în Africa. Nu e cazul Greciei, spre exemplu, căci ei au fost binecuvântați cu această moștenire pe care o împărtășesc cu multe alte culturi. Însă în Anglia, tinerii își trăiesc viața fără rădăcini, oamenii mor zilnic iar în două săptămâni uităm deja de ei. Am prieteni care au murit și după o luna, viața continua.

Risipa de viață m-a făcut să-mi dau seama că ortodoxia chiar e răspunsul la josnicia, la viața fără sens pe care tinerii o duc. Asta m-a făcut să întăresc legătura cu locul în care am fost primit cu dragoste. Ascultările m-au făcut să înțeleg structura, să înțeleg că nu pot să fac tot ce-mi face mie plăcere, există o ordine a reverenței. Trebuie să obții mai întâi binecuvântarea să faci ceea ce vrei să faci. Este o siguranță care te ajută să devii smerit pentru că știm că mândria vine înaintea căderii și cred că smerenia lipsește mult din lume. Aici, în muntele Athos, mai ales aici la mănăstirea Vatopedi există multă smerenie; sunt mulți părinți care au dobândit multe lucruri în viețile lor iar aici se supun eminenței modelului lui Dumnezeu. Am fost șocat când am aflat de realizările părinților de aici și cât de împliniți sunt. Mi-am dat seama că asta e cheia pentru tinerii de azi, înainte de a permite mândriei și naivității, într-un sens, să le strice viețile și să-i facă de râs.

Am văzut și alte lucruri aici, cum ar fi relevanța ortodoxiei pentru criza financiară. Am fost deseori întrebat dacă criza din Europa este una financiară sau spirituală. Pot spune fără urmă de îndoială că această criză finaciară se bazează pe o eroare spirituală, o ignoranță spirituală; dacă principiile credinței s-ar aplica economiei, asta ar creea longevitate, stabilitate și încredere. Lucrez în domeniul finanțelor, ofer consultanță și știu că cel mai evident lucru pe care îl observăm zilnic este panica oamenilor. Oamenii tind spre mentalitatea curselor de șoareci, să se panice, să retragă toată investiția dintr-un loc și să o răstoarne în altul într-o clipită dacă aud zvonuri sau chiar având niște dovezi și putem observa că această acțiune se repetă aleatoriu. În mod evident, toți oamenii de afaceri știu că nicio investiție pe termen scurt nu e sustenabilă, nu putem trăi de pe o zi pe alta. Asta oferă ortodoxia. Dacă îmbrățișăm principiile răbdării, reverenței și teama de Dumnezeu, vom ști că eu, ca persoană, nu mă pot gândi doar la mine, ci trebuie să mă gândesc și la ceilalți pentru că am o responsabilitate. Asta lipsește în situația din Europa unde, deși națiunile au stabilit o structură, aceasta a fost ridicată după literă, și nu după duh. Cred că în muntele Athos există un duh al unității Europei și asta trebuie să împărtășim cei ce venim din Africa de Sud, Grecia, Rusia, Cipru.

Este un privilegiu și o comoară pe care banii nu o pot cumpăra. Ne apropiem de Sfintele Paști …Cred că nici nu m-am prezentat încă. Sunt Maurice Banjoko, a fost o mare plăcere să petrec timp aici. După cum am menționat, la început am rămas aici trei luni gândindu-mă că e suficient, că m-am căit destul, dar mi-am dat greu seama că muntele mă tot chema înapoi și m-am gândit că mă voi întoarce, poate peste o decadă. Însă prezența mea aici a tot crescut, vin de 5 ori pe an când serviciul și familia îmi permit. Mă aflu a doua oară aici în luna aprilie și îmi doresc ca aceste cuvinte să fie poată fi împărtășite de toți cei care ascultă. După cum am spus, tata ne-a crescut creștini și el alesese o cale pentru fiecare, dar la 18 ani ai libertatea de a vota, de a îți alege singur calea în viață. Eu am ales iar când alegerea mea a culminat cu decizia de a fi botezat ortodox, tata și mama au fost foarte nesiguri, dar m-au însoțit fiindcă au simțit că dacă mă sprijină, aveau mai multe șanse de a-și înțelege fiul și de a nu-l pierde printr-o religie nouă-după cum credeau ei. Au fost foarte impresionați la botez când au ascultat Evangheliile și au simțit harul slujbei, chiar în biserică. Din acel moment părinții mi-au acceptat și îmbrățișat credința în ortodoxie și, cel mai important, au văzut cum mi-au schimbat viața. Părinții știau cum eram înainte, ce probleme aveam (instabilitate, vicii) și după ce am format legătura cu ortodoxia și au văzut că m-am liniștit, că am început o relație consecventă care a rezultat în căsătorie, s-au conformat și și-au dat acordul fiindcă au văzut rezultatul.

Traducere pentru Familia Ortodoxa de Aura Mircea, dupa pemptousia.com