Mărturie despre ajutorul personal al Sfântului Efrem: „Sunt Sfântul Efrem. Îi voi da copilului tău o doctorie care îl va face bine”
Într-una din zilele următoare a visat dis-de-dimineaţă pe cineva care stătea aşezat pe marginea patului copilaşului şi care i-a spus: „Nu am venit sub chipul din icoană, ca să nu te sperii, dar sunt Sfântul Efrem. Îi voi da copilului tău o doctorie care îl va face bine”.
Nikos şi Andri Antoniu sunt o tânără pereche din Cipru unde, mărturisesc în epistola lor din 2000, Sfântul Efrem devenea din ce în ce mai cunoscut. Auzind şi ei cât de repede ajutător şi făcător de minuni este sfântul, cei doi i-au comandat icoana.
În perioada în care fusese însărcinată, tânăra soţie se ducea la control ţinând icoana acestuia şi pe cea a Maicii Domnului la ea. Cu ajutorul rugăciunilor acestora, mărturiseşte că a născut un copilaş sănătos. În timp ce ascultau slujbe înregistrate pe casete luate de la mănăstire, casa i s-a umplut de o bună mireasmă pe care au pus-o pe seama prezenţei sfântului.
Când pruncuşorul lor a împlinit două luni, au văzut că începe să îşi ţină capul permanent spre partea stângă. Doctorul le-a spus că trebuie să facă fizioterapie. Nu era foarte grav, dar trebuia ca părinţii să ia aminte. După şase şedinţe de recuperare nu s-a văzut însă niciun rezultat. Mămica a început să citească minunile Sfântului Efrem şi să îl roage să-l ajute şi pe copilului lor să se facă bine. Într-una din zilele următoare a visat dis-de-dimineaţă pe cineva care stătea aşezat pe marginea patului copilaşului şi care i-a spus: „Nu am venit sub chipul din icoană, ca să nu te sperii, dar sunt Sfântul Efrem. Îi voi da copilului tău o doctorie care îl va face bine”.
Trezindu-se plină de bucurie, şi cu mare încredere, tânăra mămică a tămâiat icoana sfântului, mulţumindu-i. În numai trei zile bebeluşul s-a făcut bine, ţinându-şi căpşorul normal.
(Noi minuni ale Sfântului Efrem. Minuni cu copii născuţi şi nenăscuţi, Editura Egumenița, 2009, p. 88)
Sursa: doxologia.ro