Minuni din zilele noastre ale Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei

Sfântul ajută un copilaş care nu putea să traverseze un pârâiaş

În octombrie 1989, Evangelos Kosmas, un credincios evlavios şi împodobit cu virtuţi ce vieţuia în Insula Tinos, istorisea următoarea minune mişcătoare săvârşită de Sfântul Spiridon cu el, pe când era prunc.

,,Eram pe atunci un băieţel de 5 ani. La acea vreme, locuiam în satul Kathikaros, pe Insula Tinos. Îmi amintesc o dimineaţă de toamnă când tatăl meu a plecat la o înmormântare în satul vecin Tripotamos, care era la o distanţă de jumătate de oră de mers pe jos de satul nostru. Însă, el nu m-a luat şi pe mine cu sine. Îl iubeam foarte mult pe tatăl meu şi doream să mă ia cu el oriunde mergea, pentru că mă purta pe umerii săi şi eram tare fericit.

De vreme ce tatăl meu a plecat fără să mă ia cu el, am hotărât în taină, fără să spun mamei mele nici un cuvânt, să merg în satul Tripotamos după el. Urmând cărările, am ajuns într-un loc unde era un pârâu mic. Apa era atunci destul de mare, pentru că plouase de curând şi, mic cum eram, nu puteam să o sar. Aşa că am stat acolo şi am plâns, neputând să traversez pârâiaşul.

Stând acolo şi plângând, am văzut un mic paraclis pe malul celălalt al pârâului. Uşa paraclisului s-a deschis şi un bătrân a ieşit şi s-a îndreptat către mine. El purta o mantie grea de lână, care semăna cu mantiile purtate de ciobanii simpli de munte. Pe cap avea o scufie rotundă.

Apropiindu-se de mine, m-a întrebat: ,,Unde mergi, bunul meu băiat ?”

I-am răspuns: ,,Merg la Tripotamos să-l găsesc pe tatăl meu, pentru că el a plecat fără să mă ia cu el, chiar dacă eu am vrut să mă ia”.

Atunci, m-a întrebat: ,,Mama ta ştie că ai plecat de acasă ?”

,,Nu !”, i-am răspuns eu.

,,Nu ai făcut bine plecând de acasă fără să îi spui mamei tale”, mi-a spus bătrânul. ,,Copiii cuminţi le spun mamelor lor când pleacă de acasă. De data aceasta, eu te voi ajuta să mergi la Tripotamos, dar să nu mai faci aşa ceva !”

Îmi amintesc că el m-a luat de mână şi – ca şi cum am fi zburat ! – ne-am trezit pe malul celălalt al pârâului, pe care înainte nu putusem să-l traversez. M-a ţinut de mână vreo 400-500 de metri. Apoi am ajuns într-un loc de unde se vedeau bine satul Tripotamos şi biserica satului. Atunci mi-a spus: ,,Tatăl tău este acum în biserica pe care o vezi de aici. Mergi acolo şi îl vei găsi”.

I-am mulţumit şi i-am sărutat mâna, pentru că mama mea ne învăţase să îi respectăm pe bătrânii noştri. Când i-am sărutat mâna, m-a mângâiat pe cap şi mi-a spus: ,,Mergi acum, cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Şi nu uita: când pleci de acasă, spune-i mamei tale”.

După ce mi-a dat din nou acest sfat, am plecat către sat. Înainte de a fi mers prea mult, am vrut să-l mai privesc o dată pe bătrân, care, bănuiam, trebuia să urce dealul pentru a reveni în locul unde l-am întâlnit. Am întors capul, însă nu l-am mai văzut. Dispăruse.

Acest lucru m-a nedumerit, chiar dacă eram aşa de mic, pentru că era imposibil ca cineva să urce pe drumul lung care se întindea în spatele meu într-un timp atât de scurt. În timp ce această nedumerire mă frământa, m-am îndreptat către sat.

Am mers la biserică, unde avea loc încă slujba de înmormântare. După ce m-am uitat un pic în jur, l-am descoperit pe tatăl meu, care şedea într-o strană situată pe peretele din stânga al bisericii. El s-a tulburat văzându-mă şi m-a întrebat ce făceam acolo. În acel moment nu i-am explicat nimic, ci l-am anunţat simplu că sosisem.

Când s-a terminat înmormântarea, am pornit pe drumul către casă. Când am ajuns la pârâiaş şi s-a văzut paraclisul, i-am povestit exact ce se întâmplase. Atunci tatăl meu m-a dus în paraclis, întrebându-mă: ,,Dacă l-ai vedea pe bătrân, l-ai recunoaşte ?” Am răspuns că da.

Atunci el a început să-mi arate icoanele, întrebându-mă dacă bătrânul era unul din cei zugrăviţi pe ele. Mai întâi mi-a arătat icoana Mântuitorului Iisus Hristos, apoi pe cea a Sfântului Ioan Botezătorul. Am dat din cap în semn că nu. De asemenea, el mi l-a arătat pe Sfântul Spiridon. Am rămas buimac: ,,Da, acesta este bătrânul. Arăta exact aşa, cu această scufie …”

Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei

Atunci, tatăl meu a îngenuncheat în rugăciune. Am aprins candela, am tămâiat biserica şi, după ce ne-am închinat la icoane, ne-am întors acasă. Am povestit totul mamei mele. Părinţii mei au socotit că Sfântul Spiridon era sfântul patron al meu. De atunci încolo, am mers în fiecare an la sfânta liturghie la praznicul său şi în fiecare sâmbătă făceam curat în paraclis şi aprindeam candelele. Până astăzi, eu îl socotesc pe sfânt a fi protectorul meu.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Sfântul Spiridon îi apără pe cei de pe insula sa

În timpul războiului greco-italian din 1940, vreme de un an de zile, Insula Kerkyra (Corfu) a fost bombardată zilnic de avioanele italiene, dar pierderile au fost minime.

În timpul acestor raiduri aeriene, care nu s-au oprit nici măcar de Naşterea Domnului, lucrurile se petreceau într-un mod foarte bizar. Cu toate că avioanele italiene zburau în mod firesc foarte jos, şi cu toate că Insula Kerkyra nu avea apărare anti-aeriană, în general bombele nu cădeau în oraş, ci departe în mare. Era ca şi cum o mână le dirija într-acolo. Şi când s-a întâmplat ca odată să cadă o bombă în Biserica Sfântului Spiridon într-o zonă care era plină cu femei şi copii, bomba nu a explodat. Nu a funcţionat mecanismul de aprindere.

Cine ar putea rămâne tăcut şi să nu strige: Slavă lui Dumnezeu şi plăcutului Său, Sfântul Spiridon, care nu i-au uitat pe cei aflaţi în nevoi ?

Sfântului nu i-au plăcut niciodată veşmintele prea împodobite

Pe vremea când Insula Corfu era condusă de veneţieni [catolici], ei îl cinsteau pe Sfântul Spiridon pentru ajutorul său. Odată, ei i-au schimbat veşmintele cu altele cusute cu aur. Însă Sfântului Spiridon nu i-au plăcut noile veşminte de aur şi şi-a arătat nemulţumirea. În dimineaţa următoare, veşmintele luxoase au fost găsite lângă raclă, în timp ce sfântul se îmbrăcase în veşmintele sale dinainte, smerite.

Sfântul arată credincioşilor că este mereu alături de noi

În Ierusalim, este o biserică care are hramul Sfântul Spiridon. Într-o zi, nu cu multă vreme în urmă, când a intrat în lăcaş, preotul l-a văzut pe sfânt prin fereastră. După ce Sfântul Spiridon a plecat, chipul său a rămas întipărit pe geamul ferestrei, minune care poate fi văzută şi astăzi în biserica sa din Ierusalim.

Sfântul Spiridon nu este de acord cu schimbarea calendarului

Când Biserica Ortodoxă a Greciei a adoptat reforma calendarului, Dumnezeu a făcut multe minuni prin care să arate că această inovaţie nu este un lucru bineplăcut Lui. O astfel de minune s-a petrecut în 1934 şi a fost consemnată în revistele ortodoxe greceşti ale vremii. Pe 12/25 decembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Ierarh Spiridon după calendarul vechi, în timp ce după calendarul nou este Naşterea Domnului.

În dimineaţa zilei de 12/25 decembrie, Episcopul Arsenie al Larisei a sosit la biserică pentru a sluji liturghia pentru praznicul Naşterii Domnului. Dându-se jos din maşină, el a zărit un arhiereu smerit, bătrân cu anii, împodobit cu virtuţile. Episcopul Arsenie l-a invitat să slujească împreună şi să se bucure de praznicul Naşterii Domnului, făgăduindu-i că îl va găzdui.

Arhiereul necunoscut i-a răspuns liniştit că nu ar trebui să prăznuiască astăzi Naşterea Domnului, ci să-l laude pe Sfântul Spiridon. Episcopul de stil nou i-a răspuns plin de mânie şi l-a izgonit supărat. Apoi a intrat în biserică, s-a închinat sfintelor icoane după rânduială şi s-a aşezat pe scaunul arhieresc. În timpul utreniei, la vremea cântării catavasiilor praznicului, episcopul Arsenie a început să se simtă rău şi a intrat în sfântul altar.

Văzându-l că îi este rău, clericii săi s-au îngrijorat pentru el. Starea lui s-a înrăutăţit tot mai mult, el nu a putut să slujească liturghia praznicului, fiind dus la reşedinţa episcopală, unde a murit chiar a doua zi. Această minune i-a înfricoşat pe ortodocşii din Larisa şi ea este încă vie în rândul credincioşilor în vârstă din acest oraş.

Articol relatat de revista Catacombele Ortodoxiei