Monahilor noștri le recomand să se roage așa: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele”

Într-o zi a venit om la mine să se spovedească:

– Părinte eu nu pot să mă rog, mă risipesc mereu. Nu pot să mă concentrez!

-I-am spus:

– Nu-i adevărat!

M-a contrazis:

– Nu, este adevărat! În capul meu se învârte mereu ceea ce am făcut în ziua curentă, ce trebuie să fac și tot așa.

I-am răspuns:

– Iată că tu singur ai dovedit că am dreptate. Tu poți foarte bine să te concentrezi! Problema este că nu te concentrezi asupra lui Dumnezeu, ci asupra ta. Domnul însă te cheamă să te lepezi de tine. Iar tu nu vrei să o faci. Imediat ce începi să te gândești la Dumnezeu, te gândești din nou la tine însuți. Deci atenția ta este tare ca oțelul. Dar obiceiul acestei atenții este cel pe care îl iubești, adică tu însuți. Nu este Cel pe Care spui că Îl iubești.

De aceea, nu e puternică rugăciunea noastră. Monahilor noștri le recomand să se roage așa: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele.”

Schimandritul Ioachim Parr

Extras din ”Să nu preferi nimic iubirii lui Hristos”