Motivul pentru care femeia se căsătorește
Bărbatul care își asumă responsabilitatea pentru soarta femeii iubite, care hotărăște să-și întemeieze o casă și o familie proprie, este soțul, fondatorul vieții de familie, stăpânul casei și capul familiei. Acesta este motivul pentru care femeia se căsătorește. Soțul este continuatorul neamului, stâlpul familiei, un bun ocrotitor și un educator înțelept al copiilor lor.
Dacă soțul vrea să fie fericit în familie:
Este capul familiei. Dumnezeu, din preaplinul înțelepciunii Sale, a creat legătura sfântă a familiei. Bărbatului i-a dat un dar, iar femeii, altul… Ca șef al familiei, soțul este un exemplu de evlavie. Superioritatea soțului nu o reprezintă tirania, nici umilința ori subjugarea, ci dragostea lucrătoare. Întâietatea soțului este un lucru firesc pentru că el răspunde de nevoile sufletești ale soției sale.
Își iubește soția și îi dăruiește bucurie sufletească. Entuziasmat de frumusețea și tandrețea ei, soțul o ajută să-și descopere feminitatea și maternitatea. Iubirea soțului pentru soție îi dă puterea de a împlini treburile casnice de zi cu zi.
Se sfătuiește cu soția. În toate lucrurile, soțul își consideră soția cel mai important și sincer sfătuitor, îi încredințează tainele sale. Când soțul se consultă cu soția, el îndeplinește porunca „va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va uni cu femeia sa” (Fac. 2, 24). Atitudinea față de sensibilitea feminină, capacitățile și talentele ei de zi cu zi îl ajută pe soț să construiască corect strategia de viață și să ia decizia potrivită.
Rămâne credincios soției sale. Fidelitatea este temelia vredniciei bărbatului, garanția fericirii căminului, a integrității duhovnicești a soțului, precum și a întregii familii.
Păstrează și protejează demnitatea și onoarea familiei. Soțul are grijă de păstrarea curăției morale a întregii familii. El reprezintă familia în societate. În spatele său, familia este ca în spatele unui zid de piatră. Soțul interacționează cu lumea înconjurătoare în cel mai înalt grad, dar și societatea îl solicită pentru treburile familiei chiar pe el!
Articol relatat de portalul doxologia.ro