Mulți creștini caută preoți cunoscuți, de preferință ieromonahi (călugări), merg la ei, se spovedesc, apoi se laudă la alții: „Am duhovnic pe cutare”

Dragii mei, mulți creștini se spovedesc, dar puțini au duhovnic.. Mulți creștini caută preoți cunoscuți, de preferință ieromonahi (călugări), merg la ei, se spovedesc, apoi se laudă la alții: „Am duhovnic pe cutare”. Dar dintre aceștia, puțini au cu adevărat duhovnic..

Știți de ce? Pentru că până ce nu iubești preotul care îți dezleagă păcatele și te împacă mereu cu Dumnezeu, până ce nu ieși de la spovedania ta rugându-te cu o lacrimă la colțul ochilor: „Dă-i Doamne zile multe cu sănătate”!, nu ai duhovnic!

Ne-am obișnuit să cumpărăm și să vindem totul. Suntem convinși că totul are un preț. Poate.. Și duhovnicii au preț: îi putem cumpăra cu dragostea noastră. Ce vreau să spun? Îl iubești? Îți este duhovnic. Îl ai. Nu-l iubești? L-ai transformat în aparat de dezlegat păcate. Nu-l ai.

Da’ de unde sufletul meu atâta dragoste? Tre’ să-i iubim pe toți: patria ÎN și glia PE CARE ne naștem, poporul din care facem parte, Biserica națională, familia, prietenii.. Mai vine și Hristos cu pretențiile Lui: vrăjmașii.. Da’ cât mai putem iubi și noi? Auzi colo.. să iubești și duhovnicul..

Suntem zgârciți în dragoste. Ni se cere atâta dragoste.. Iar noi nu știm să iubim decât persoana întâi. EU, PE MINE MĂ, MIE ÎMI, AL MEU, DE LA MINE, PENTRU MINE, SPRE MINE, DINSPRE MINE.. Subiect, complemente, s-a blocat gramatica la persoana întâi singular! Totul se învârte în jurul meu. Sunt buricul lumii. Vai de capul acelei lumi al cărei buric sunt eu.. Ne agonisim iadul cu mâna noastră, noi ne-o facem, nu alții! Ce va fi iadul? Un loc negru, puturos și plin de flăcări, în care voi rămâne ÎN SFÂRȘIT SINGUR PE VEȘNICIE, AȘA CUM ÎMI PLACE! EU vrem, EU vom avea!

Da, dragilor, de nu vom scăpa de egoismul nostru contro-evanghelic, vom ajunge în locul singurătății veșnice..

Și atunci? Cum să iubim? Singuri, bineînțeles, nu putem. „Fără Mine nu puteți face nimic”, zice Domnul nostru. Mai ales că „Dumnezeu este iubire”. Ne dă El cantitatea de iubire necesară mântuirii noastre. Și această cantitate va crește mereu, dacă vom dori-o, sau se va diminua până la dispariție, dacă vom fi dezinteresați de ea. „Căci CELUI CE ARE I SE VA DA ȘI-I VA PRISOSI, IAR DE CEL CE NU ARE, ȘI CE I SE PARE CĂ ARE SE VA LUA”! După râvna voastră fie vouă..

În concluzie, duhovnicul nu este acel preot plin de calități pe care ni-l imaginăm noi. El este preotul acela discret, liniștit, care ne bagă în Rai pe tăcute, fără mare gălăgie, preot pe care noi îl iubim. Îi știm dorința lui cea mai fierbinte, mântuirea noastră, și tocmai de aia îl iubim. Când am ajuns să iubesc duhovnicește preotul la care mă spovedesc, atunci ÎN SFÂRȘIT AM DUHOVNIC. Până atunci, nu.

Nu-i nevoie să ne cățărăm pe munți precum călugării de la Meteora ca să găsim duhovnic. Dumnezeu mi l-a trimis deja. Preotul meu de parohie, săracul, cu banalitatea lui, cu simplitatea lui, el îmi este duhovnicul trimis de Dumnezeu. Cu mine însumi trebuie să lupt, pe muntele iubirii trebuie să mă cațăr, nu pe Meteora.. Eu sunt problema, nu preotul. Preotul meu de parohie cuprinde atâta Duh Sfânt în inima sa, că dacă aș putea să văd ceea ce nu se vede în viața asta, aș orbi ca Saul! Dar eu nu văd pentru că doar iubirea deschide ochii inimii. Trebuie să câștig iubire. Asta trebuie. Hai, la treabă, ce mai așteptați?

Domnul să vă ajute, mânca-v-ar Raiul să vă mănânce!

Preotul Sorin Croitoru