Năşitul e o chestiune de împreună moarte şi împreună înviere

Nu poţi să nu iei copilul de la şcoală şi să nu-l întrebi :”Ce-ai făcut la şcoală azi? Ce teme ai pentru mâine? Vrei un sandviş?…”Dacă îl iei de la şcoală şi te îngrijeşti până a doua zi, darmite de la zorii viţeii lui până la zorii vieţii veşnice, oare cum trebuie să te îngrijeşti de el?

Năşitul la noi, la botez, ca şi la nuntă, a devenit o chestiune de card, nu de cord! Când va redeveni o chestiune de inimă, lucrurile se vor reaşeza de la sine. Năşitul e o chestiune de împreună moarte şi împreună înviere. Dacă în vinele tale nu curge ceva din dragostea celuilalt, năşitul este o chestiune de formă.

Ce cred că se cuvine aici să mai adăugăm este faptul că naşul este naş doar pentru faptul că a luat copilul din apă, l-a ţinut în cârpă şi l-a dat la popă! Naşul este cel care-l însoţeşte pe om în toată viaţa lui de naş. Al meu, de exemplu, este adormit întru Domnul la 1 aprile 1990, cea mai nenorocită păcăleală din viaţa mea. Nu este clipă în viaţa mea în care să nu-mi aduc aminte de preţiozitatea cu care mă înconjura, fără să-mi vorbească neapărat de Evanghelie. Însă, prin moralitatea lui, prin felul de a-şi trăi viaţa în sufletul lui cald ca o pită, prin frumuseţea locurilor prin care m-a purtat în copilărie, nu pot să nu-mi aduc aminte că el e naşul meu. Identitatea lui cu copilăria fericită mă umple de lacrimi până azi. Spuneţi-ne ce condiţii obligatorii trebuie să îndeplinească un naş.

În Molitfenic ni se dau câteva îndrumări foarte interesante, care vin din învăşătura de credinţă a Bisericii, dar mai cu seamă din Sfântul Simion, arhiepiscopul Tesalonicului. „Se cuvine ca naşul celui ce se botează să fie ortodox şi cucernic…” „

Trebuie să luăm bine seama a face naşi pe creştinii ortodocşi şi, pe scurt, cunoscători ai credinţei. Căci eu am auzit lucruri foarte grave şi fără socotinţă, că unii fac naşi ai copiilor lor pe hulitorii, pe vrăjmaşii credinţei, pe cei fără de Dumnezeu şi pe eretici, pentru pricini omeneşti, nădăjduind de la ei ceva din cele omeneşti.

Unii ca aceştia şi taina o leapădă şi pe copii lor nu-i luminează, ci mai mult îi întunecă. Iar preotul care slujeşte se face părtaş celor depărtaţi de Dumnezeu. Căci cum ar putea să înveţe dreapta credinţă cel ce huleşte pe Dumnezeu, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, sau ce parte are credinciosul cu cel necredincios?

Precum scrie, ”cel ce face unele ca acestea osândit este!”

Părintele Constantin Necula

Extras din ”Porţile Cerului”, Ed. Agnos, 2013, pag. 57-58, 65