„Noi conducem în întreaga lume, în afară de un singur loc!” „Şi care este acel loc?”

La Mănăstirea noastră aghiorită Grigoriu, în ziua de Paşti a anului 1976 a venit împreună cu un grup de părinţi de la Mănăstirea Simonos Petras un tânăr pe nume Gheorghe. Auzisem despre el şi câte ceva despre viaţa lui. Ne-am apropiat de el, pentru a afla mai multe amănunte, şi iată ce ne-a povestit.

S-a născut în Australia din părinţi ortodocşi greci, dar care nu erau foarte religioşi. A primit numele de botez Gheorghe. Părinţii săi au alunecat cu timpul în studierea practicilor magiei, fiind atraşi de conceptele de magie albă şi neagră şi de alte învăţături demonice, răspândite atât de mult în ultima vreme în toată lumea. Au ajuns la un asemenea grad de rătăcire, încât au considerat potrivit să-şi ducă fiul în India, să-l lase sub îndrumarea celor mai renumiţi magi de acolo, pentru a se perfecţiona în aceste tehnici.

L-au lăsat acolo timp de doisprezece ani, începând de la vârsta de trei ani. A fost deprins cu cele mai avansate tehnici de magie albă şi neagră, a învăţat toate limbile şi filosofiile antichităţii – aramaică, latină, sanscrită ş.a. A ajuns la un grad superior de iniţiere, un fel de patriarh al magiei. După ce a împlinit 15 ani, a cerut să-şi viziteze părinţii, cu care de altfel comunica destul de des prin scrisori. S-a întors în Australia şi a început să arate şi altora capacităţile sale. Oamenii îl urmăreau cu sutele, uimiţi de aceste lucruri exotice.

Într-o zi s-a întâlnit pe drum cu un preot ortodox. L-a întrebat cine este şi ce lucrează. Preotul i-a răspuns că este robul şi slujitorul adevăratului Dumnezeu. Tânărul i-a spus că adevăratul dumnezeu este doar acela în care crede el şi pe care îl urmează. În cele din urmă, l-a rugat pe preot să vină până la el acasă. Acolo tânărul i-a zis: „Dovedeşte-mi că Dumnezeul tău este cel adevărat”. Preotul i-a răspuns: „Pentru că tu eşti cel ce doreşti această provocare, dovedeşte tu mai întâi că dumnezeul în care crezi este cel adevărat şi apoi voi încerca să-ţi dovedesc şi eu”. Atunci Gheorghe a început să facă diferite acte de magie. Mai întâi le-a poruncit diavolilor care-l slujeau să-i aducă un pahar cu apă. Paharul părea că pluteşte singur prin aer, venind către el. Apoi le-a poruncit să transforme zidul casei în geam, pentru a putea privi afară mişcarea oamenilor şi a maşinilor.

După aceste demonstraţii, preotul, fără să se tulbure, i-a spus: „Ia acest obiect şi poartă-l la gât şi încearcă să faci din nou farmecele tale”. Şi-a scos de la gât crucea pe care o purta şi i-a dat-o tânărului. Acesta şi-a pus-o la gât şi a încercat să-şi continue reprezentaţia. A observat însă că cei aproape cincizeci de demoni care îi slujeau de obicei, şi pe care doar el îi putea vedea, se îndepărtaseră disperaţi, strigând către el:

– Aruncă crucea pe care o porţi şi alungă-l pe cel de lângă tine şi abia atunci îţi vom putea sluji din nou!

– Dar nu mi-aţi spus voi că sunteţi duhuri atotputernice?

– Noi conducem în întreaga lume, în afară de un singur loc!

– Şi care este acel loc?

– Cel numit de oameni Sfântul Munte, unde locuiesc nişte călugări nebuni şi rătăciţi!

Auzind aceste cuvinte revelatoare, tânărul, inspirat de harul divin, a luat hotărârea de a ajunge şi el să vadă Sfântul Munte. Înainte de a merge în Grecia, s-a oprit în Suedia pentru a-şi putea cunoaşte în sfârşit bunica şi părinţii. A rămas împreună cu ei aproape un an, timp în care a învăţat destul de bine limba greacă. Apoi a ajuns în Grecia şi s-a îndreptat spre Sfântul Munte. Când a ajuns la Uranoupoli (portul prin care se intră în munte), a observat că-l mai însoţeau doar doi demoni. Se certau între ei şi spuneau: „Îl vom pierde pe stăpânul nostru!” „Nu, nu-l vom pierde, răspundea celălalt, este pentru totdeauna al nostru!” Se certau şi se loveau unul pe altul cu putere. Până la urmă nu au intrat în Sfântul Munte ca însoţitori ai lui Gheorghe, ci zburau doar prin aer, urmărindu-l unde se duce.

La recomandarea unor creştini, acesta a ales să meargă la bătrânul Cuvios Paisie, care pe vremea aceea vieţuia la Mănăstirea Stavronichita. Călugărul l-a întâmpinat cu bucurie şi l-a îndemnat să ia loc pe verandă. Apoi s-a dus să pregătească în chilie obişnuita trataţie cu dulceaţă şi apă, ce se oferă pelerinilor.

În câteva clipe, demonii l-au înhăţat pe Gheorghe şi l-au aruncat într-o prăpastie, lovindu-l şi tăvălindu-l bine printre scaieţi. Apoi, într-o secundă, l-au adus înapoi. Când s-a întors monahul şi l-a văzut cu hainele rupte şi plin de julituri şi de scaieţi, şi-a dat seama cu cine are de-a face. Au început să stea de vorbă. Atunci Gheorghe l-a întrebat:

– Spuneţi-mi, ce putere are Dumnezeul vostru?

– Dumnezeul meu este smerit, îi spuse cuviosul, dar vorbeşte-mi despre puterea dumnezeului tău!

– Iată, vreţi ca această piatră să se spargă în trei bucăţi?

– E, şi ce-i cu asta? Şi Dumnezeul meu poate să facă aşa ceva, răspunse cuviosul, care a însemnat cu semnul Sfintei Cruci piatra, care îndată se sparse în trei bucăţi.

Această minune l-a pus pe gânduri pe Gheorghe, care a început să-l întrebe pe monah, cu un interes sincer de această dată, despre credinţa lui. Din toată discuţia, un singur lucru nu a putut înţelege – ce este cu această virtute a smereniei – şi aceasta deoarece era stăpânit de satana, care este duhul mândriei.

A rămas sub îndrumarea bătrânului o săptămână, ascultând însetat învăţăturile despre Dumnezeu, după care a plecat la Mănăstirea Simonos Petras. Acolo, părintele stareţ Emilian şi ceilalţi părinţi l-au primit cu bucurie. Acolo a săvârşit şi prima sa mărturisire completă a păcatelor, de la începutul vieţii sale. A rămas la această mănăstire aproape şase luni. În această perioadă, a trecut şi pe la mănăstirea noastră, în ziua de Paşti. Duhovnicul lui, după o anumită perioadă de pocăinţă, i-a permis să se împărtăşească. Însă diavolul, aşa după cum el însuşi ne-a povestit, i se înfăţişa în fiecare seară, la miezul nopţii, sub forma unei fiare înfricoşătoare, din a cărei coadă ieşeau flăcări, îl lovea cu putere şi îl ardea, întrebându-l cu furie: „De ce ne-ai părăsit? Atâtea taine ţi-am arătat, atâta înţelepciune, atâtea căi te-am învăţat! De ce acum vrei să urmezi unui alt dumnezeu?”

Dimineaţa nici nu se putea mişca. Nici mâini, nici picioare, parcă era făcut din lemn. Stareţul i-a dăruit să poarte la gât o cruce. Dar, spre surprinderea tuturor, dimineaţa crucea era aruncată pe podea.

După cele şase luni petrecute la Simonos Petras, Gheorghe s-a hotărât să plece la Tesalonic, să-şi caute o slujbă şi să se stabilească acolo. În acest timp, magii din India, foştii lui maeştri, l-au căutat şi au venit să-l întâlnească, pentru a-l convinge să se întoarcă la ei. S-au văzut în curtea Facultăţii de Teologie. Aceia i-au cerut explicaţii, dorind să-l motiveze să-i urmeze. El a refuzat, iar aceia au încercat să-i aplice o corecţie fizică. Mai tânăr decât ei, maestru în karate, Gheorghe i-a lovit, lăsându-i întinşi pe asfalt şi a fugit. De atunci nu am mai auzit nimic despre el. Poate ştiu ceva părinţii de la Simonos Petras.

Părintele Damaschin Grigoriatul

Extras din Minunile, mărturie a dreptei credințe, Ed. Areopag, Bucureşti, 2012