”Nu mai rezist, părinte Gavriil! Trebuie să-mi scot crucea”

Cuviosul Gavriil Georgianul

Viaţa de mănăstire este grea, strâmtă şi dureroasă. Monahii şi monahiile intră în conflict direct cu ispita. Cu o atât de grea sarcină, egumena s-a plâns odată stareţului.

– Nu mai rezist, părinte Gavriil! Trebuie să-mi scot crucea.

Stareţul nu i-a răspuns imediat. S-a întors către icoane, s-a rugat şi după puţin timp i-a spus:

– Să ai răbdare, soră şi maică. Să nu-ţi scoţi singură crucea. Cel care ţi-o va scoate acela va purta şi răspunderea. Crezi că Patriarhul nu are greutăţi? Tu nu ştii cât de grea este crucea Patriarhului. Şi el atunci ce trebuie să facă? Multe încercări te aşteaptă. Dumnezeu te va arunca în flăcările cuptorului, ca să te călească, ca să te oţelească, ca să te curăţească.

– Ce să fac? Câteva surori, când le fac observaţie, se împotrivesc. În loc să se pocăiască pentru păcatele lor, cad în osândire. Nu cumva este mai bine să nu le spun nimic?! Să nu dau importanţă?! Să facă ce vor ele?! Pentru că Dumnezeu le vede pe toate!

Stareţul s-a gândit pentru o clipă şi apoi i-a spus cu asprime:

– Dar eşti egumenă! Să mă ierţi, soră şi maică. Porţi crucea de arhimandrit şi Dumnezeu te va pedepsi, dacă nu le faci observaţie când trebuie. Eşti datoare să le arăţi greşelile. Este indispensabil. Osândirea este un alt lucru. Cum poţi să-ţi închizi ochii înaintea unei fapte păcătoase? Tu trebuie să arăţi ceea ce este corect, iar ele să îndeplinească. Dacă n-o fac, Domnul le va cere să se justifice pentru faptele lor.

Traducere: acvila30.ro ; sursa: Sfântul Gavriil cel nebun pentru Hristos şi Mărturisitorul