O întâmplare adevărată despre un păcat ruşinos

Un tânăr mi-a povestit odată următoarele: în adolescenţă era pasionat de sport, în special de lupte. Pe la cincisprezece ani, un coleg de echipă l-a iniţiat în „păcatul” onaniei. De ruşine, nu a mărturisit asta la spovedanie.

Într-o zi, o lună mai târziu, era acasă şi se lupta pe podeaua camerei de zi cu fratele său. Pe neaşteptate, fratele său, care era foarte voinic, a căzut pe burtă peste el cu atâta forţă, încât nu a mai putut respira şi a murit. În această stare, şi-a observat propriul trup, şocul fratelui şi al mamei sale care năvălise în cameră să îl ajute şi şi-a mai văzut sufletul, însoţit de îngerul păzitor, cum s-a ridicat deasupra casei, deasupra oraşului în care locuia, ajungând în cele din urmă în ceruri.

Acolo s-a regăsit într-un tunel lung şi întunecat, la capătul căruia se afla o lumină şi Raiul. Când a intrat în această lumină, a văzut-o pe Maica Domnului, care l-a întrebat pe îngerul său păzitor de ce se află acolo. Îngerul i-a povestit amănuntele morţii băiatului. Atunci, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu s-a întors spre el şi i-a spus: „Mama ta s-a rugat fierbinte să i te dau înapoi, iar Fiul meu a acceptat să îi îndeplinească dorinţa”.

Băiatul, copleşit de frumuseţea Raiului, a implorat-o să rămână. Dar Maica lui Dumnezeu i-a răspuns: „Nu. De dragul mamei tale trebuie să te întorci. Dar ia aminte la cele ce îţi spun: trebuie să îţi mărturiseşti păcatul pe care l-ai comis acum o lună. Acesta este un păcat înfricoşător, iar dacă nu îl vei mărturisi unui preot, iată ce te aşteaptă”.

La aceste cuvinte, Maica Domnului l-a rugat pe Arhanghelul Mihail să îl ducă până la prăpastia care dădea spre chinurile Iadului. Priveliştea era atât de înfricoşătoare încât băiatul aproape a leşinat. După aceea, băiatul a făcut drumul înapoi prin tunelul întunecat, prin ceruri, deasupra oraşului în care locuia, deasupra casei, apoi în camera sa, unde familia se adunase în jurul trupului său neînsufleţit. Apoi, simţind o forţă imensă asupra trupului său, sufletul său şi-a reluat locul, iar băiatul a deschis ochii. El a povestit apoi familiei sale cele întâmplate. Auzind toate acestea, mama sa i-a mulţumit Maicii Domnului pentru că a mijlocit acestea la Fiul său şi, plângând fără încetare, şi-a îmbrăţişat fiul, sărutându-l cu căldură.

Extras din „Noi minuni ale Sfântului Ioan Maximovici”, Ed. Egumeniţa, Galaţi, 2004, pag. 98-99