Oamenii, oricât de întunecați ar fi ei, când intră în Sfânta Biserică se luminează și devin fericiți nu vremelnic și veșnic

Oamenii, oricât de întunecați ar fi ei, când intră în Sf. Biserică de ascultă cuvântul lui Dumnezeu și cu hotărâre statornică îl păzesc, se luminează și devin fericiți nu vremelnic și veșnic.

Bisericile sunt casa lui Dumnezeu. Totul în ele spun slava lui Dumnezeu (Ps.17,5). Pentru a se folosi pe sineși și pe alții, toți creștinii- păstori și păstoriți- trebuie a se ruga și păstra liniștea în ele, cu toată evlavia. Numai astfel Biserica va putea transforma pe păcătoșii întunecați, în creștini luminați.

Avva Pavel cel (numit) Simplu (+341 d.Hs.) ucenicul Sfântul Antonie cel Mare, s-a dus odată la o mănăstire pentru cercetare, sfătuire și folosul călugărilor. După obișnuita vorbire cu ei, călugării au intrat în Sfânta Biserică, la Sfânta Slujbă, fericitul Pavel a rămas afară, la ușa Sfintei Biserici, luând seamă la fiecare din cei ce veneau și intrau în Sfânta Biserică. Cu darul lui Dumnezeu cu care era înzestrat el, vedea fața fiecărui suflet cum intra în Sfânta Biserică, cum ieșea și cât se folosea, așa cum ne vedem noi fața, unii altora. Privind el pe adevărații călugări și mireni care veneau și intrau cu fața veselă, îngerul fiecăruia bucurându-se de el, iată că vede un creștin negru și întunecat peste tot corpul. Dracii îl trăgeau de amândouă părțile de un căpăstru pus în nasul lui. Iar Sfântul său înger Păzitor de la Botez, mergea departe după dânsul, posomorât și trist.

Cuviosul Pavel văzându-l așa, a început a plânge, bătându-și pieptul îndurerat, după acel suflet pe care-l văzuse așa de nefericit. Cei ce-l vedeau plângând așa nemângâiat îl întrebau de ce plânge cu atâta amar. El ferindu-se să le răspundă, se da de o parte tânguindu-se pentru acel cel văzuse așa.

Sfârșindu-se slujba, închinătorii au început a ieși unii după alții din Sfânta Biserică. Sfântul Pavel privea cu multă atenție pe fiecare, știind cum a intrat, să vadă cum iese: folosit ori păgubit.

Iată că vede pe bătrânul acela întunecat la trup, că iese din Sfânta Biserică luminat la față, alb la trup și îngerul păzitor mergea aproape de el, bucurându-se foarte, iar dracii foarte departe mergeau după dânsul. Atunci Sfântul Pavel, sărind de bucurie, binecuvânta pe Dumnezeu și, suindu-se pe o piatră înaltă, a strigat: ”Veniți să vedeți lucrurile Domnului cât sunt de înfricoșate și de toată spăimântarea vrednice! Veniți și vedeți pe cel ce voiește ca toți oamenii să se mântuiască la cunoștința adevărului să vină! Veniți să ne închinăm și să cădem la El și să zicem: Tu singur poți să ridici păcatele” (Ps. 65.2, Tim.2,4; Ps.14,6). Auzind acestea oamenii, au alergat toți cu mare sârguință aproape de dânsul, vrând să audă mai bine ce voia să le spună. Adunându-se toți, Sfântul le-a povestit ceea ce văzuse la intrarea închinătorilor în Sfânta Biserică și la ieșirea lor.

În același timp a rugat pe omul acela, să spună tuturor cauza pentru care Dumnezeu i-a dăruit o așa grabnică schimbare minunată. Omul, văzându-se vădit, a povestit înaintea tuturor, cu toată îndrăzneala: ”Eu sunt un om păcătos. Multă vreme am viețuit în desfrânare până acum. Astăzi, intrând în Sfânta Biserică a lui Dumnezeu, am auzit citindu-se din proorocirea lui Isaia în care Dumnezeu ne grăia printr-însul: ”Spălați-vă, curățați-vă, scoateți vicleșugurile din inimile voastre înaintea ochilor Mei. Învățați-vă a face bine. Și de vor fi păcatele voastre ca mohorâciunea, ca zăpada le voi albi. Și de veți vrea și mă veți asculta, bunătățile pământului veți mânca” (Is. 1; 16-20). Auzind eu, desfrânatul, cuvântul Proorocului, m-am umilit în sufletul meu, zicând: ”Dumnezeule, Care ai venit în lume să mântuiești pe păcătoși și ai făgăduit aceasta prin proorocul Tău, rogu-te, împlinește aceasta și în mine, nevrednicul și păcătosul că nu voi mai săvârși păcatul  acesta și își voi sluji în curată știință. Primește-mă  pe mine care mă pocăiesc și cad înaintea Ta și mă depărtez de tot păcatul! Cu aceste făgăduințe și hotărâri am ieșit din Sfânta Biserică după săvârșirea Sfintei Slujbe, așa cum am fost văzut”.

Toată adunarea credincioșilor auzind aceasta, au strigat cu glas înalt către Dumnezeu zicând: ”Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înțelepciune le-ai făcut.”

Protos. Nicodim Măndiță

Extras din „Ce să facem și ce nu trebuie să facem în Sfânta Biserică”, Ed. Agapis, București, 2001