Omul care ascultă mai multă vreme horoscoapele devine foarte vulnerabil, pentru că e destul să-i afli zodia şi poţi face cu el ce vrei

Dincolo de glumele care se fac pe seama credinţei în zodii, această credinţă există. Este curios, dar oamenii care refuză ideea unui Dumnezeu Creator, preferă să se supună unor berbeci imaginari care aleargă prin stele. O gospodină trece cu vederea cuvintele lui Hristos: “iubeşte pe aproapele tău”, dar o ascultă pe prezentatoarea TV, dacă îi zice: “astăzi veţi avea o zi grea, evitaţi conflictele cu cei apropiaţi”.

Faptul că omul e îndreptat spre latura tainică a existenţei sale, vorbeşte despre dualitatea naturii umane. Pe de o parte, lumea imediată, văzută, iar pe de altă parte, lumea mistică, necunoscută şi nesigură, dar prezentă în chip latent în fiecare. Omul crede, dacă nu în Dumnezeu, atunci în orice altceva. De exemplu, studenţii din Iaşi nu trec în timpul sesiunii pe sub peretele fostei edituri “Junimea”, pentru că nu le merge la examene. Alţii, din aceleaşi motive, nu calcă pe capacele de canalizare.

Lumea interioară a acestor oameni e o lume caleidoscopică, dezordonată, care îşi lasă amprenta asupra modului de gândire şi de receptare. De aici fragmentarismul lumii moderne şi, mai ales, postmoderne, lumea clip-urilor şi a colajelor.

Omul are nevoie de repere în univers, el nu poate să existe de la sine. Experienţa fricii, a singurătăţii, ne împinge spre credinţele cele mai ciudate. E adevărat, există stele şi constelaţii, fiecare cu nume şi traiectorii proprii, dar cum putem crede că un corp iraţional poate influenţa în vreun fel fiinţa atât de complexă care este omul? Ce-i drept, în complexitatea sa, omul poate să creadă chiar şi că luna, care nu e decât un bolovan, poate să-i hotărască soarta! Această credinţă mă duce cu gândul la personajul lui Creangă, care plângea de frica bolovanului de sare de pe sobă.

Sfinţii părinţi spun că obişnuinţele sunt a doua fire. De aceea, omul care ascultă mai multă vreme horoscoapele, ajunge, în cele din urmă, să fie o umbră a semnului său zodiacal. Aceşti oameni nu îşi dau seama că devin foarte vulnerabili, pentru că e destul să-i afli zodia şi poţi face cu el ce vrei, îl manipulezi ca pe un zombi, ceea ce e valabil, mai ales, pentru femei.

Noi suntem invitaţi să imităm sau pe Hristos, sau berbecii, taurii şi racii zodiacali. Imitând, devenim, susţine ascetica ortodoxă. Dar, desigur, fiecare e liber să aleagă ceea ce vrea el să devină.

Părintele Savatie Baştovoi

Extras din Ortodoxia pentru postmodernişti, Ed. Cathisma, 2007, pag. 41-44

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.