Omul trebuie să părăsească păcatul, ca să poată fi dezlegat de păcat

-Ca viitor preot, dacă respect canoanele, n-o să mai împărtăşesc pe nimeni!

-Păi, poate nici tu însăţi nu te mai împărtăşeşti…Dragă, nu se pune problema aşa. Problema se pune că omul trebuie să părăsească păcatul, ca să poată fi dezlegat de păcat. Dacă nu părăseşte păcatul, n-ai cum să-l dezlegi de păcat. N-o să-ţi zic să-i dai douăzeci de ani de oprire de la Sfânta Împărtăşanie; eu n-am dat niciodată mai mult de trei ani de oprire de la Sfânta Împărtăşanie, nici pentru păcate cum ar fi uciderea de pildă.

De ce? Pentru că Părintele Stăniloaie, în Dogmatică, scrie ca noi, ca preoţi, niciodată să nu oprim pe cineva mai mult de trei ani. Şi eu am luat asta de bună şi nu am oprit pe nimeni mai mult de trei ani. Numai că i-am spus omului: dacă trăieşti aşa cum trăieşti acum, nici la moarte nu eşti vrednic să te împărtăşeşti. Deci poate că l-am oprit toată viaţa aşa, dar nu în sensul acesta. De el depinde…

Cât priveşte aşa, ca timp, de exemplu pentru avort opresc trei ani. Odată vine un cetăţean la mine şi zice: „Părinte, eu am făcut un păcat mare, mare de tot. – Poţi să-l spui? – Da, că doar îl ştie tot satul. Bineînţeles că dacă îl ştia tot satul îl putea spune şi la unul de la mănăstire.

Zice: „L-am ucis pe un fiu al meu…m-am bătut cu soţia, el s-a băgat între noi, l-am lovit şi…Nu l-am lovit ca să moară, dar a murit din lovitură. – Ai făcut închisoare? – Da, nouă ani.” M-am gândit: şi aşa, eu pe om îl opresc trei ani…acum îl împărtăşesc, că doar la el au trecut de trei ori câte trei ani. Numai că l-am întrebat: „La biserică mergi? – Nu! – Te rogi dimineaţa şi seara, posteşti? – Nu! – Păi mă, păcatele astea sunt mai mare decât păcatul acela, că pe ăla l-ai făcut aşa, într-o împrejurare, şi nici n-ai vrut să-l faci.

Dar acuma, tu de câte ori nu mergi la biserică, atâta eşti în păcat, cât stau oamenii în biserică şi tu nu mergi. Când nu posteşti, păcătuieşti, când nu te rogi, păcătuieşti. Păcatele acestea sunt mai mari ca acela.” Aşa că nu l-am lăsat să se împărtăşească, dar nu pentru că a omorât om, ci pentru că trăia o viaţă, care nu-l recomanda pe Dumnezeu.

Arhimandrit Teofil Paraian, “Din ospatul credintei”, Editura Mitropolia Olteniei