Orice ai da la săraci, acelea în mâinile lui Hristos le pui şi nimeni nu poate să le răpească din mâinile Celui ce le-a luat, ci petrec acolo, multă roadă făcându-se nouă

Şi, de vreme ce nici omul nu trece cu vederea, ci asemenea răsplăteşte darul primit, apoi, cu cât mai mult încă Hristos, cum, oare, după luare, nu va răsplăti? Căci, iată, ce zice Solomon: „Cela ce miluieşte pe săraci, împrumut dă lui Dumnezeu”. Dar văzut-ai, oare, ce lucru slăvit de împrumutare? Că altul este cela ce ia şi Altul se îndatoreşte şi se pune chezaş. Că n-a zis, adică: „Cel ce miluieşte pe sărac dă lui Dumnezeu,” ca, la răsplătire, să nu ia numai al său, ci împreună cu al său să ia mai multă dobândă. De aceea şi noi dăm împrumut la aceia care ne dau mai multă dobândă, şi încă pe cei avuţi îi alegem şi-i căutăm, iar pe blândul şi binecunoscătorul Dumnezeu, Care însutit răsplăteşte, îl părăsim.

Că ce ne va da nouă pântecele, care mistuieşte multe, numai gunoi şi stricăciune? Sau ce ne dă deşartă mărire? Invidie şi răutate. Sau ce, iubirea de desfătări? Numai necazuri si deşertăciuni. Apoi, ce ne dă desfrânarea? Gheena şi viermele cel neadormit. Iar celor bogaţi şi nemilostivi ce li se cuvine? Aici, cele ce sunt rele, iar dincolo, cele amare. Că nemincinos este Cel ce a zis: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi acestea toate se vor adăuga vouă.” Deci, pentru ce nu ne îngrijim de milostenie, fraţilor? Cel ce miluieşte pe săraci, zice, împrumut dă lui Dumnezeu. Apoi, oare, împrumut iei de la mine, Doamne, milostenia dată la săraci? Dar când va fi mie, spune-mi, mă rog, vremea răsplătirii?

Când va şedea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale şi va pune pe cei milostivi de-a dreapta Sa, iar pe cei răpitori şi nemilostivi de-a stânga, atunci va zice celor de-a dreapta Lui: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă, de la întemeierea lumii”. Pentru ce pricină oare? De vreme ce, zice: „Am flămânzit şi mi-aţi dat de am mâncat, am însetat şi m-aţi adăpat, gol am fost şi m-aţi îmbrăcat”. Şi pentru ce, Doamne, despre altele nu faci de loc pomenire, fără numai de milostenie?”. Nu voi judeca, zice, pe cei ce au greşit, ci pe cei ce nu s-au pocăit. Nu osândesc pe cei bogaţi, ci pe cei nemilostivi şi neomenia lor o mustru, pentru că, având un ajutor de mântuire ca acesta, adică milostenia, prin care tot păcatul se pierde, au trecut cu vederea o atât de mare facere de bine”. Că nu pentru aceasta ai luat averea, ca, adică, în mâncări şi în beţii să o cheltuieşti pe ea, ci ca să o trimiţi pe ea în cealaltă lume, prin mâinile săracilor, cheltuind-o în milostenie. Că, au doar a ta este averea ce ai? Nu este a ta, ci pentru săraci îţi este dată ţie. Dintru ale Lui, îţi porunceşte ţie Dumnezeu, ca să dai. Chiar dacă ar fi din ostenelile tale şi pentru aceasta socoteşti că este a ta avuţia, au doar, nu putea Dumnezeu să o ia pe ea de la tine? Dar, iată, nu face aceasta, că doar te-o face pe tine iubitor a da la săraci şi printr-înşii moştenitor al împărăţiei să te facă. Căruia se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Sfântul Ioan Gură de Aur – Proloagele, volumul 1, Ed. Bunavestire