Orice gând care te îndreaptă către auto-înjosire, către auto-distrugere, are clar amprenta întunericului

Nu știi că Dumnezeu te-a creat din iubire, nu știi că relația ta cu ceilați nu este de concurență, ci este una de frățietate, nu știi că rolul tău în zidirea cea văzută este de împărat, de cunună a creației, nu știi că valoarea sufletului tău este dată de suma celor bune și nu de diferența între cele bune și cele rele, nu știi că acel cuvânt pe care Mântuitorul i-a trimis pe farisei să-l aprofundeze, când le-a zis „Mergeți și învățați ce înseamnă cuvintele: Milă voiesc, iar nu jertfă” arată, de fapt, că ceea ce ți se cere ție nu este un rigorism judiciar, ci este un prisos care se înscrie în tărâmul frumosului. Dumnezeu nu cere de la tine să fii corect, să faci lucrurile corect sau cât mai corect, Dumnezeu cere de la tine să le faci cât mai frumos, cât de frumos poți tu.

Nu trebuie să avem doar criteriu corectitudinea, ci frumusețea; frumosul și lumina – acestea sunt etaloanele creștinului. Există gânduri luminoase sau gânduri frumoase, gânduri negre sau gânduri urâte. Orice gând care te îndreaptă către auto-înjosire, către auto-distrugere, către o auto-defăimare neproductivă, are clar amprenta întunericului. Pentru că, dacă observăm cu atenție, patimile prin care diavolul încearcă să-l împingă pe om sunt străbătute, ca de un fir roșu, de înjosire. Un gând întunecat este cel care te îndreaptă pe tine însuți împotriva ta, cauți să te înjosești, lovești în tine fără milă. Diavolul caută pe orice cale să-l înjosească pe om; Dumnezeu, dimpotrivă, caută să-i redea demnitatea, și nu orice demnitate, ci pe cea de fiu al lui Dumnezeu.

Extras din interviul cu Părintele Hrisostom Ciuciu de la Mănăstirea Putna