Ultimele articole Pe Gânduri din Ierusalim
Precum la Taina Sfântului Botez, mirii ce urmează a se cununa sunt însoțiți de nași sau nuni. Aceștia asistă pe finii lor la Logodnă și la Cununie, implicându-se și participând activ la săvârșirea acestor...
Gheronda, de ce la sărbătorile mai mari, de obicei, ne vin unele gânduri rele? Nu știi? La sărbătorile mari Hristos, Maica Domnului și Sfinții au o mare bucurie și prăznuiesc, dau binecuvântări și daruri...
Trebuie să avem luare-aminte şi rugăciune. Una o ajută pe cealaltă, precum o mână pe alta. Atenţia aduce rugăciune şi rugăciunea aduce luare-aminte. Rugăciunea trebuie rostită continuu, fie cu mintea, fie cu gura. Întreruperea...
Primul gând e de la înger, când vrei să faci ceva. Ascultă de primul gând, pentru că îngerul te apără. Al doilea gând poate fi de la diavol, ca să te răzgândeşti şi să...
„A venit unul dintre cele şapte duhuri care stau înaintea lui Dumnezeu”. Aceştia poartă numele Dumnezeului Celui viu: Mihail, Gavriil, Rafail, Varahil, Gudiil, Salateil şi Uriil. Toţi au terminaţia „il”. Ştiţi ce înseamnă? Înseamnă...
Porunca iubirii e porunca cea mai mare, de aceea insistă Mântuitorul. Deci, e o întrebare justificată, să ne-o punem toţi: „Iubesc sau nu iubesc?”. Că e poruncă, dragă! Să nu credeţi că Mântuitorul a...
M-a impresionat faptul că un fost deţinut politic, când a început să vorbească într-o adunare festivă, înainte de toate, a zis cu glas tare: „Doamne ajută-mă să nu greşesc.” Greşim noi înşine, şi greşesc...
Sunt un om fericit. Datorez acest lucru părinților mei, care, odată demult, când m-au petrecut la școli, mi-au oferit rețeta fericirii. Ei mi-au spus: -Dacă dorești să devii în viață om fericit, să fii...
Zic unii că trebuie să bagi mintea în inimă. Ca şi când mintea n-a pus-o Dumnezeu unde trebuie, trebuie s-o iei tu din cap şi s-o bagi în inimă! Nu e aşa. Ce vrea...
Tradiţia accentuează rolul central al rugăciunii, atât pentru oamenii căsătoriţi, cât şi pentru monahi. Sfântul Ioan Gură de Aur spune perechilor căsătorite din eparhia sa: „Rugăciuni laolaltă să se facă de voi. Fiecare să...