Ultimele articole Pe Gânduri din Ierusalim

0

Cum e familia, așa e și copilul

Un copil iubitor va creşte într-un mediu în care există dragoste reciprocă. Bucuria şi liniştea duhovnicească îi vor fi asigurate numai dacă aceste sentimente predomină în sânul familiei. Natura copilului este blândă şi receptivă...

0

Dumnezeu are grijă de mine

Mulţi dintre noi, atunci când ne aflăm în faţa unor mari greutăţi, cădem în deznădejde şi gândim că totul este pierdut, că Dumnezeu şi-a întors faţa Sa de la noi. Gabriela – „copilul cu...

1

Pe cine pomenim la Sfânta Liturghie ?!

Apare tot mai des în sânul comunității creștine o întrebare cu adevărat derutantă: se cuvine să-i pomenim la Sfânta Liturghie pe cei păcătoși, sau doar pe cei drepți ?! O astfel de întrebare mi...

0

Genova: moaştele şi tipsia Sfântului Ioan Botezătorul

Ca vizitator ortodox al superbelor catedralelor catolice din Italia, ai inevitabil o mare nedumerire: constaţi că în toate prezentările lăcaşurilor de cult, chiar şi în planurile de la intrare, sunt indicate cu lux de amănunte operele de artă şi detaliile arhitecturale ale edificiului, menţinonându-se în treacăt sau deloc sfintele...