Păpuşica ce a salvat 188 de suflete

papusica-antiavort_mare

Aşa arată un fetus de 11-12 săptămâni, vârsta legală limită până la care se produce avortul. E un mulaj în mărime naturală de 30 grame, cu mâini, ochişori, nas. La vârsta asta are deja înregistrate undele creierului, se zbate, înghite, se poate răsuci, are amprente, dă cu piciorul, e sensibil la căldură, la atingere, lumină, zgomot, îşi suge degetul şi toate sistemele corpului funcţionează.

Când vedem un copil nou-născut, spunem despre el că este o fiinţă umană, care are toate caracteristicile, este un om în întregime. Un copil născut prematur, la 7 luni, este tot o fiinţă umană, este om cu toate cele necesare vieţii. Înainte de a se naşte, la 6 luni, copilul, în pântecele mamei lui, are deja mâini, ochişori, nas, gură, picioruşe, este o fiinţă umană. Când copilul are 4 luni, el este o fiinţă umană, când are 3 luni, el este o fiinţă umana, când are 2 luni, de la concepţie, el este o fiinţă umană, în săptămâna a VI-a de la concepţie, încep să se formeze degeţelele, în săptămâna a VI-a de viaţă încep să îi crească mâinile şi picioarele, în săptămâna a IV-a începe să bată inima de una singură, în prima zi de viaţă intrauterină, copilul este o fiinţă umană, având toate caracteristicile de mai târziu, până şi culoarea ochilor şi a părului, imprimate în celula, copilul nenăscut având deja toate organele pe care le va avea şi mai târziu şi nu este o fiinţă simplă, ci una foarte complexă. Dreptul la viaţă nu creşte o dată cu vârsta sau cu mărimea omului. Copilul este o fiinţă umană încă din momentul zămislirii.

În România, sute de femei au fost consiliate în cadrul asociaţiei Pro-Vita şi au avut curajul ca, însărcinate fiind, să rişte respingerea din partea familiei ori a partenerului, şi, cu riscul de a rămâne singure, au lăsat viaţa să crească în ele şi să se nască, respectând dreptul la viaţă al copilului. În acest sens, li s-a prezentat şi un puternic argument. Argumentul de 30 de grame a salvat într-un an 188 de suflete. Astfel, femeile însărcinate, aflate în cumpănă, au fost informate despre ceea ce se petrece în interiorul lor, acolo unde copilul creşte liniştit şi protejat. Dacă am aşeza o fereastră pe burtica unei femei însărcinate, am vedea chiar acest „argument” prinzând viaţă. Am vedea cum copilaşul are deja, la 11-12 săptămâni, vârsta legală limită până la care se produce avortul, mâini, ochişori, nas, cum se zbate, înghite, se poate răsuci, are amprente, dă cu piciorul, e sensibil la căldură, la atingere, lumină, zgomot, îşi suge degetul şi toate sistemele corpului funcţionează şi are deja înregistrate undele creierului. Femeii i se pune în palmă acea păpuşică mică şi moale de cauciuc, de 30 de grame, şi i se explică toate acestea.

Prelucrare după un articol din „Gândul”

Articol relatat de portalul orthograffiti.ro

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. 22 aprilie 2017

    […] Continuarea, pe ganduridinierusalim.ro. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.