Paradoxul zilelor noastre
Observ cu tristețe că celor mai mulți dintre noi ne place critica. Criticăm cu o ușurință ce rămâne de invidiat, căci suntem supuși tentației de a supraveghea pe cel de lângă noi.
Uităm că trebuie din când în când “să se cerceteze omul pe sine” după cum spunea Sf. Ap. Pavel, încurcându-ne în intrigile vieții cotidiene.
Dimineața când ne trezim, prin binecuvântarea Domnului!!… fiecare din noi este preocupat mai mult sau mai puțin a se aranja pentru ieșirea din intimitatea casei lui. În fiecare dimineață, încercăm să ne înfrumusețăm, să ne aranjăm; însă putem reuși dacă nu ne uităm la noi? La chipurile noastre?…Dacă eu mă uit la cel de lângă mine, sau la orice altceva, pot să-mi văd chipul în oglindă și să mă “aranjez”.
Dar rămânând la observațiile pe care le avem asupra a tot ce ne înconjoară, aș vrea să redau textul unui articol dintr-o revistă grecească. Nădăjduiesc să ne ajute să vedem cât mai clar în întunericul în care tânjim să viețuim… Articolul se numește “Paradoxul zilelelor noastre”:
“Avem drumuri mult mai largi – dar nivelul de percepție este îngust.
Cheltuim mai mult – avem puține lucruri de valoare.
Cumpărăm mult – însă ne bucurăm de puține…
Avem case mari – familii mici. Avem mult confort – dar foarte puțin timp…
Avem mai multe diplome – mai puțini oameni logici.
Mai multe cunoștințe – din păcate mai puțină judecată. Avem mulți experți – însă și mai multe probleme…
Am înmulțit averile noastre – dar am redus valoarea lucrurilor! Vorbim mult – iubim foarte rar și urâm foarte des!…
Am învățat să ne câștigăm existența și să ne asigurăm un trai bun – dar n-am învățat să trăim cu adevărat! Am adăugat ani vieții noastre – însă nu și viața în timpul trăit…
Am reușit să ajungem pe lună – ne este foarte greu să traversăm drumul care duce la cel de lângă noi. Am cucerit Universul și suntem pe cale să pierdem planeta noastră.
Avem salarii mult mai mari – dar am redus valorile morale. Trăim în epoca câștigurilor mari și a distrugerii relațiilor dintre noi.
Avem multe mâncaruri – dar o alimentație dăunătoare de cele mai multe ori. Am construit case mari, însă am distrus familia!!….”
Trist și totuși adevărat! Încercăm să păstrăm viu pseudosentimentul visului în care vedem că vitrina vieții noastre pare bogată și frumoasă, însă cămara sufletului nostru este goală și părăsită…
În această cămară vrea să vină Domnul… Vino Doamne!!!
