Părinte, ce poate face un creştin în vremea de azi?
Părinte, ce poate face un creştin în vremea de azi? Ce viaţă să ducă, cum să se păzească?
– Să facă tot ceea ce poate. Sunt creştini care ştiu şi ţin credinţa în chip desăvârşit, alţii care o cunosc mai puţin şi unii care o ştiu prea puţin. Să ţină fiecare ceea ce ştie, cât de puţin să fie, şi Dumnezeu, cu mila Lui, îl mântuieşte. N-o să-l judece Dumnezeu pe un om care nu ştie nici să citească la fel cum îl va judeca pe un episcop sau pe un patriarh care conduce toată omenirea cu sfaturile lui. Pe acesta o să-l judece după înţelepciunea lui, iar pe acela care-i de jos după simplitatea lui.
Extras din ”Starețul Dionisie, Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos”, Ed. Prodromos, 2009, pag. 42-43