Părintele Paisie despre zodia atârnată de gât, cercel în nas sau ureche. Nici nu vă imaginați ce poate reprezenta!

Odată, ca să-l încurce pe înţeleptul Solomon, i-au adus înainte un grup de băieţi şi un alt grup de fete, la fel îmbrăcaţi întru toate, ca să-i deosebească. Acela i-a trimis la o cişmea şi i-a pus să se spele. După felul cum se spălau i-a deosebit; fetele aruncau cu grijă şi cu sfială apa pe faţă, în timp ce băieţii o aruncau cu vioiciune şi făceau zgomot din lovirea feţei lor cu palmele.

Astăzi băieţii au imitat atât de mult femeile, încât de multe ori nu se deosebesc de ele. Mai demult puteai distinge bărbatul de femeie de la cinci sute de metri. Acum de multe ori nici de aproape nu îţi poţi da seama ce este. Nu-ţi dai seama ce este, femeie sau bărbat. De aceea proorocia spune că va veni vremea când oamenii nu se vor putea distinge; bărbatul nu se va deosebi de femeie. Bătrânul Arsenie Peştereanul (pustnic în peşterile din ţinutul Sfintei Ana din Sfântul Munte) a spus unui tânăr care avea un păr până jos; „Bine, dar tu ce eşti? Băiat sau fată?”. Nu se putea distinge. Mai demult erau tunşi cei ce veneau în Sfântul Munte. Acum vin aşa cum sunt… Eu însă îi tund cu foarfecele cu care tai lâna, atunci când împletesc metanii. Câţi nu am tuns! În spatele Altarului îi tund. Când vin unii ca aceştia le spun: „Am făgăduit unora cu chelie să le dau păr… Faceţi dragoste şi daţi-l! Ce să facem acum? Am făgăduit!”.

– Dar sunt de acord. Părinte?

– Trebuie să ştii cum să le spui. Nu încep să spun: „În felul acesta veniţi? Nu vă e ruşine? Nu cinstiţi acest loc sfânt!”. Ci le spun: „Bre, voinicilor, voi cu acest păr va necinstiţi bărbăția voastră. Dacă aţi vedea un ofiţer în Omonia că umblă cu o geantă femeiască cum vi s-ar părea? Se potriveşte, măi copile? Trebuie să-l tăiem!”. Şi-i tund. Ştiţi cât păr adun? Câteodată, dacă vreunul se împotriveşte şi începe să întrebe: „De ce, etc.”, îi spun: „Ce, de ce? Nu sunt călugăr? Fac călugării. Asta e treaba mea”. Totul este modul cum le spui. Încep să râdă şi după aceea îi tund. Nu schimb numele. Numai pe unul l-am numit Axion Estin, pentru că în ceasul acela treceau pe acolo cu icoana Axion Estin. Dacă aţi şti cât se bucura părinţii atunci când îi tund pe copiii. Știți câte binecuvântări primesc de la părinți, de la mame? Numai pentru aceasta mă va ierta Dumnezeu!…

Acum a ieşit altă modă: să-şi tundă părul, dar să-şi lase înapoi nişte coame. „Bre, tinere, ce noimă are coada aceasta?”, întreb câteodată. „O lăsăm, îmi spun, ca să ia aminte ceilalţi la noi”. „Copile, şi să-i plătiţi pe ceilalţi, nu cred că iau aminte la voi din pricina atâtor probleme ce le au”. Vezi pe alţii, cogeamite flăcăi, că îşi pun cercei. Câţi cercei am scos!

– Părinte, unii poartă numai câte un cercel.

– Anarhiştii sunt cei care poartă un cercel. Un cercel în ureche este simbolul anarhiei. Nu-l pun aşa din pricina afemeierii; îşi găuresc urechea şi-l pun ca semn de împotrivire. A venit un tânăr cu tatăl lui la Colibă. Era de 22 de ani cu păr lung, barbă şi un cercel în ureche. „Nu se potriveşte, îi spun. Mulţi vă iau în nume de rău. Eu însă nu. Oamenii nu ştiu că sunteți anarhişti şi vă iau în nume de rău”. L-a scos după aceea şi mi l-a dat. Era de aur. „Dă-l unui aurar, ca să-ţi facă o cruciuliţă”, îi spun.

– Părinte, alţii îşi pun cercel şi în nas.

– Aceasta înseamnă că diavolul le-a pus inel în nas, numai căpăstrul nu se vede… Sunt unii care poartă la gât lanţuri lungi de aur. L-am săpunit bine pe unul! I le-am scos şi apoi i-am spus: „Să le dai la un orfan sau să le dai mamei tale ca să le dea la vreun sărac”. După ce îl aduc la socoteală, îmi spune: „Ce să fac?” „Să începi, îi spun, prin a purta o cruciuliţă cu un singur lănţişor”. Bărbaţi şi poartă aurării! Şi au nişte lanţuri lungi de aur, câte două – trei rânduri, lucru pe care nici prinţesele nu-l fac. Îşi pun lanţuri la gât ca să îi vadă ceilalţi şi apoi vin să-şi spună problema. Dar problema acolo este! Unii ca aceştia merită canon! Unora li le iau, altora le spun să le dea milostenie ei singuri. Au pierdut măsura. Au devenit oameni de nimic. Alţii îşi poartă zodia la gât. Îl întreb pe unul: „Ce-i aceasta? Pentru prima dată o văd”. „Este zodia mea”, îmi spune. Iar eu credeam că este o iconiţă cu Maica Domnului. „Bine, dar sunteţi animale de purtaţi zodii?”, îl întreb. Toane! Neorânduială lăuntrică răbufneşte în afară. Să facem multă rugăciune ca Dumnezeu să lumineze tineretul, ca să se păstreze puţin aluat.

Sfântul Paisie Aghioritul

Extras din „Cuvinte duhovnicești”, Vol.1, „Cu durere și dragoste pentru omul contemporan”, Ed. Evanghelismos, București, 2003, pag. 294-297