Petre Țuțea: „Să te autodispreţuieşti zilnic, pentru ca în golul lăsat în tine să poată intra Dumnezeu”

Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Toate formele de stânga violează cotidian ordinea naturală a lui Dumnezeu.

Trebuie să ne golim de prea plinul Eu, ca să mai intre în noi un pic de Dumnezeu. În faţa lui Dumnezeu, geniul este văr primar cu idiotul. Să te autodispreţuieşti zilnic, pentru ca în golul lăsat în tine să poată intra Dumnezeu. Dumnezeu se situează deasupra evenimentelor vieţii mele.

În faţa lui Dumnezeu nu există genii, Dumezeu lucrând nu cu genii, ci cu oameni.

Acum, mai la bătrâneţe, pot să spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există adevăr. Americanii n-au vocaţie; îl invocă pe Dumnezeu doar ca să le binecuvânteze prăvăliile. Ei gândesc negustoreşte. Exercită stăpânirea lumii doar la casele de bani.

Eu cred că războiul nu e făcut de oameni; e mult prea serios. Îl face Dumnezeu. Cum ne dă şi cutremure, ne dă şi război.

Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? – te întreb. În templu. În biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui.

Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul. Principiul egalităţii, pe care-l vehiculează democraţii din lume, funcţionează în mod real numai în religie, fiindcă numai religia creştină consideră oamenii egali în faţa lui Dumnezeu.

Am spus eu odată că dacă un preot din Bărăgan, când se roagă, este Dumnezeu cu el, atunci preotul ăla înlocuieşte toată Academia Română…

Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul.

Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este ca suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.

Am devenit un gânditor creştin când mi-am dat seama că fără revelaţie, fără asistenţă divină, nu pot şti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu.

Nu pot şti de unul singur, când mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poţi cunoaşte sensul existenţei umane şi universale.

Poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea.

Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gândită creştin, rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă, iar nu coboară pe om.

Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu niciun adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă. Este doar în Dumnezeu.

Ateii și materialiștii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă.

Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existența Lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistența Lui Dumnezeu, reprezintă o poartă spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Când îl întreabă Moise pe Dumnezeu: „Ce să le spun ălora de jos despre Tine?”, Dumnezeu îi spune: „Eu sunt cel ce sunt.”

O babă murdară pe picioare, care stă în fața icoanei Maicii Domnului în biserică, față de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare așa, dihor.

Eu, când discut cu un ateu, e ca și cum aș discuta cu ușa. Între un credincios și un necredincios nu există nicio legătură. Ăla e mort, sufletește mort, iar celălalt e viu… și între un viu și un mort nu există nicio legătură. Credinciosul creștin e viu.

Acum, mai la bătrânețe, pot să spun că fără Dumnezeu și fără nemurire nu există adevăr.

Petre Țutea

(Nota: Toată viaţa lui a fost o propovăduire a valorilor spirituale creştin-ortodoxe şi a iubirii pentru neamul românesc. Susţinea mereu, argumentat şi imbatabil, că poporul român este una din minunile lui Dumnezeu în mersul Său prin Univers. Singurele repere de neclintit ale lui Petre Ţuţea au fost Dumnezeu şi poporul român, dovedind prin asta că a fost nu numai credincios, dar şi un mare patriot. Pentru el, e atât de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că virtuţile îl scot din impas. Istoria lui îmi dă argumente în sprijinul credinţei mele că poporul român nu poate fi înfrânt.

Demersul său intelectual a fost întru totul integrat Ortodoxiei.

Dintre operele sale reprezentative, enumerăm: Bătrâneţea şi alte texte filosofice, Omul -tratat de antropologie creştină, 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea.

Din cauza convingerilor sale politice, regimul comunist avea să-1 condamne la 13 ani de detenţie (1948-1953; 1956-1964) în penitenciarele din Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari, Aiud.)