Plăcerea trupească e o plăcere falsă și străină de sufletul rațional, e nerațională, josnică, greoaie, iubitoare de întuneric, zgomotoasă, stingheritoare, trecătoare, supusă repede vestejirii

Placerea care nu e înțelegătoare (spirituală) și a Duhului, ci atrupului, e greșit să se numească plăcere. Căci aceasta aducând, o dată împlinită, o amară părere de rău, în chip mincicos se numește plăcere. E o plăcere falsă și străină de sufletul rațional, e nerațională, josnică, greoaie, iubitoare de întuneric, zgomotoasă, stingheritoare, trecătoare, supusă repede vestejirii.

Căci îmbătrânind trupul, se retrage cu rușine fără să vrea; e osândită, ticăloșește viața, o face nefolositoare, roabă, apăsată de osândă, lacomă de mâncare, moleșită, fără chip, fără nădejde, nesocotită, aducând tristețe întunecată celui ce o lucrează, după desăvârșire. Dacă ai pătimit acestea, fără îndoială cunoști adevărul celor spuse. Iar dacă te-ai păzit, prin mâna lui Dumnezeu, ascultând cuvintele mele ca de cuvintele adevărului, să știi că vei secera rodul strălucitor al vieții.”

Extras din ”Capete despre rugăciune”, Filocalia VIII – Calist Patriarhul, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2002, pag. 345-346