Plânsul unei tinere necredincioase adresat părinților

O, mamă, m-ai învățat să trăiesc în această viață de parcă aș fi fost nemuritoare. Vai, tată, că nici tu nu mi-ai vorbit niciodată despre Dumnezeu, nu mi-ai spus că am un suflet nemuritor în mine, și că mai există o altă viață, una veșnică.

Voi v-ați îngrijit numai de trupul meu, și v-ați luptat mereu ca să am un viitor strălucit. N-am dus lipsă de nimic în viață, dulapul mi-era plin cu haine, podoabe și parfumuri, mi-ați spus că sunt frumoasă, dar eu acum văd ce suflet urât, murdar și negru am. Vai mie, căci va trebui să răspund și pentru acele suflete pe care le-am atras în desfrâu, și pentru toți pruncii pe care i-am avortat.

Ați vrut să ajung om mare, și m-ați dat pe la facultăți. Ziceați că sunt inteligentă, dar eu acum văd cât de incultă am fost, căci nu știam nici măcar Rugăciunea de căpetenie „Tatăl nostru.” Tu, mamă, ai fost împreună cu mine la petreceri, ai vrut să mă vezi fericită, dar drumul către biserică nu mi l-ai arătat niciodată. Tu, tată, m-ai plimbat în întreaga lume, am cunoscut atâtea țări și orașe, am cunoscut atâția oameni, dar nu m-ai învățat să mă cunosc și pe mine însămi.

Nu m-ați învățat să țin post, să mă spovedesc, zicând că numai cei proști cred în Dumnezeu, inteligenții își au religia lor proprie, iar eu mă făleam cu numele de ATEU, deși am fost botezată în religia ortodoxă. La ora de religie îmi plăcea să o iau peste picior pe profesoară, și să o combat cu teoria lui Darwin. Voi m-ați învățat că nu există Dumnezeu, și că omul se trage din maimuță. Cum, mamă, n-ai vrut tu să crezi că ai fost creată de un Dumnezeu așa frumos, și ai preferat să crezi că ești din maimuță ? O, vai, că mi-ați cumpărat zeci de astfel de cărți ateiste, iar Sfânta Biblie nu a existat în casa noastră. Când venea preotul de Crăciun și la Bobotează, voi îi închideați ușa, și spuneați că popii sunt niște hoți. Dar acești „hoți”, mamă, eu văd că au o negrăită slavă în cer.

M-ați învățat să disprețuiesc pe cei ce duceau o viață curată, ferită de păcat. Îi batjocoream pe cei feciorelnici, zicând că sunt proști, și că nu știu să se îndulcească din plăcerile tinereții, dar eu acum văd ce slavă îi așteapă pe aceia care s-au înfrânat de la pofte, și au îndurat batjocura unora ca mine. Aceia pe care eu îi numeam habotnici, expirați, fixiști, țicniți, pocăiți, mironosițe… acum sunt cinstiți de Cerul întreg, mamă.

Mă simțeam adesea singură, pustie, neîmplinită, deși eram înconjurată de atâția prieteni și de atâta lux. Îmi plângea adesea sufletul, iar eu nu știam ce îl doare. Nimeni și nimic nu mă putea mulțumi. Dacă aș fi știut că Hristos este Singurul Care îmi poate umple golul din inima mea, aș fi lepădat toate acele amăgiri deșarte, și L-aș fi lăsat pe El să-mi aline plânsul sufletului. Dar El era absent din viața mea, era absent din inima mea, deși Îl căutam fără să știu că inima mea după El plânge și însetează.

Voi m-ați ținut deprte de Adevăr, și v-ați mocirlit împreună cu mine în cele mai grele păcate. Acum văd ca Raiul și Iadul nu sunt niște basme așa cum mi-ați spus voi. Acum văd că am purtat cu mine un suflet nemuritor, și că există viață veșnică. Acum văd pe Acela Care m-a creat, mamă. Îl văd pe Acela Care a creat lumea întreagă. A vegheat de aici neîncetat, și a plâns pentru mine știindu-mi pierzarea. El mă iubea mai presus decât orice, iar eu nici nu mă gândeam la El.

O, amar mie, căci voi fi osândită în focul cel de veci pentru necredința și nepăsarea mea. O, părinți ai mei, vai și de sufletele voastre. Cum veți răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru mine, singura voastră fată?

Cum îmi veți salva sufletul, căci voi nu credeți în veșnicie, în existența sufletului, nu îmi veți face pomenire la biserică, parastase și milostenii, căci voi nu ați crezut niciodată în aceste obiceiuri religioase?

O, mamă, ai vrut să mă vezi frumoasă. O, tată, ai vrut să fiu inteligentă. Sunt așa cum v-ați dorit: frumoasă, gătită, parfumată, inteligentă… pentru IAD.

Sursa: luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com