Pr. Constantin Necula: Ăştia vorbesc ca într-un cabinet de făcut avort, şi ea râde ca proasta

Într-o lume în care relațiile sunt tot mai influențate de factori externi, de presiuni sociale și de așteptări nerealiste, întrebarea despre limitele unei relații devine din ce în ce mai importantă. Cum ne deschidem față de ceilalți? Cum alegem persoana potrivită? Și, mai ales, până unde trebuie să mergem într-o relație? Părintele Constantin Necula abordează aceste dileme în volumul „Creștinism de vacanță”, oferind o perspectivă directă și realistă asupra modului în care ar trebui să ne raportăm la iubire. Cu stilul său inconfundabil, plin de umor și sinceritate, el atrage atenția asupra pericolelor unei relații toxice și subliniază că iubirea autentică nu ar trebui să fie o sursă de suferință, ci de pace și împlinire.

Cum să mă deschid faţă de ceilalţi, să aleg o anumită persoană pentru o relaţie şi până unde trebuie să meargă relaţia? Care e limita într-o relație?

Asta cu deschisul şi relaţia… Eu zic să staţi închişi, să nu vă deschideţi şi să aveţi mare grijă la lucrurile care vă periclitează autonomia personală. Când dragostea celuilalt vă fură liniştea, vă fură pacea, vă fură bucuria pe care o aveţi, opriţi relaţia şi plecaţi acasă să vă reveniţi. Nicio iubi­re din lume nu-i cere celeilalte iubiri pacea, fericirea şi bu­curia ei, ci îi adaugă bucurie şi pace şi fericire. Cum poate o fată să iubească un băiat care o face pururea să plângă, că-i mitocan, că-i pute sufletul de îngâmfare şi de egoism?! Aaa, facem pe martirele… Cică: Îl iubesc din milă! Hui, să fim serioşi! Mi-e milă de porc, că-l taie de Crăciun, nu? Păi compari mila aia cu mila pentru ăstalalt?! „E beţiv, săracul, dar e aşa băiat bun când e treaz!” „Şi când e treaz? Când a fost ultima dată treaz?” Şi stă şi calculează şi ridică trei degete şi zice: „Trei”. Şi tu zici: „Zile?” Ea: „Luni!” „Acum trei luni?” Cică: „Nu! Acum trei luni avea trei ani de când a fost treaz ultima dată”. Şi, totuşi, ea continuă relaţia… Asta se încadrează la prostologie. Din păcate, nu avem facul­tăţi în domeniu, deşi ar trebui să avem nişte secţii speciale pentru tăntălăi, pentru chiori, pentru chiori de lucrurile acestea, care se văd cu ochiul liber.

Auziţi…, vorbesc ăştia, mai tinerii decât voi, gineco­logic pe stradă. O fătucă între doi băieţi. Ăştia vorbesc ca într-un cabinet de făcut avort, şi ea râde ca proasta. Păi îşi merită soarta! Deci orice relaţie are ca limită pierderea păcii voastre! Sigur că nici în căsnicie nu sunt toate roz, Doamne, iartă-mă! Vă daţi seama ce ar fi dacă ar spune părintele: „Iată, iubiţi miri, de azi începând, vă dăm aceste elixiruri roz, luați-le dimineața, la prânz și seara, uneori și noaptea, și o să vedeți totul în roz…” Nu e totul în roz, dar în căsnicie micile frecuşuri se anulează prin mari biruin­ţe. Când te învingi pe tine, în cadrul relaţiei, şi dăruieşti pacea ta mai departe cu obstinaţie şi fidelitate, admiţând că iubeşti nelimitat, chiar nu mai ai limită în relaţie! Că, până la urmă, căsnicia asta şi spune. Frontiera aia dintre voi doi se distruge şi rămâneţi Uniune Europeană fără frontieră internă, nu? Dar fiţi atenţi că, şi în cazul Uni­unii Europene, bornele au fost luate de pe hotar, dar nu şi zdrobite cu ciocanul. Ele sunt păstrate, sunt depozitate într-un spaţiu anume, sub sigiliu. Şi într-o relaţie, ştergi limita, dar bornele care stabileau limitele anterioare sunt păstrate foarte bine, sunt foarte bine depozitate şi sigilate. Şi atunci când spaţiul tău este atacat cu măgărie şi cu mizerie, repui borna măcar pe o singură parte, ca să nu se uite de unde a plecat relaţia.

Reflecțiile Părintelui Constantin Necula conturează un principiu fundamental: iubirea adevărată nu trebuie să ne răpească liniștea, fericirea și demnitatea. Atunci când o relație devine un spațiu al suferinței constante, este necesar să ne punem întrebarea dacă mai merită continuată. Totodată, el atrage atenția asupra importanței limitelor în orice relație – chiar și într-o căsnicie în care barierele dintre doi oameni sunt estompate de iubire, bornele inițiale trebuie păstrate, pentru a nu permite degradarea respectului reciproc. În final, esența unei relații nu stă în sacrificii iraționale, ci în capacitatea de a construi împreună un spațiu al armoniei, al echilibrului și al iubirii reale.