Pr. Justin Pârvu: „Ce credeți, că trăitorul este musai cel care face paraclise și acatiste și crede că face mare ascultare…”

– Parinte, Biserica este astazi clatinata de multe devieri. Ce atitudine sa avem fata de ele?

– Cei ce marturisesc aparandu-si credinta sunt ca niste apologeti ai vremurilor acestora. Este dovada de curaj si de sacrificiu sa marturisesti pentru ca astazi, cand adevarul este sistematic ascuns cu mestesugire diplomatica, riscul este foarte mare: sa-ti pierzi serviciul, sa ajungi pe drumuri, sa intri la puscarie, sa fii caterisit …

– Nu poate fi vorba despre un eroism exagerat?

– Nu este un eroism deloc, ci frica de a nu-ti vinde sufletul, este o datorie. A nu marturisi este exagerat, a tacea este mai grav.

– Si cand trebuie sa taci?

– Cand o fi timpul. Trebuie sa stii cand sa taci si cand sa marturisesti. Dar de cele mai multe ori tacerea este ascundere a acestor realitati, o tradare a adevarului. Stim ca un ucenic al Sf. Paisie cel Mare, pe cand trecea prin lume, a tacut in fata unui evreu care i-a ocarat credinta lui cum ca nu e dreapta. Si urmarea a fost ca Sf. Paisie, cand a ajuns el la manastire, nu l-a mai recunoscut ca ucenic, vazand ca darul de la Botez s-a departat de la el. A fost de acord [cu evreul] si a cazut din darul lui Dumnezeu (…).

Nu e justificat sa stai de-o parte. Aceasta se intampla cand esti intr-o pozitie defavorizata, cand nu ai pe ce sa te sprijini. Daca ai un sprijin puternic, ai mai multa indrazneala sa marturisesti, te avanti fara frica precum copilul care are langa el pe tatal. Pai, noi nu-l avem pe Hristos si pe sfintii sai si tot adevarul la care ne-am angajat? Credinta noastra nu-i putin lucru, este marturisita de sfintii Parinti prin viata, cu cuvantul si chiar cu moartea lor. Stam pe un reazem neclintit, pe care ceilalti nu-l au. Biserica noastra crestina Ortodoxa nu e o scornire omeneasca, e din vesnicie, nu-i o institutie pamanteasca, e de la Dumnezeu. Trebuie sa pastram linia Sfintilor; ei nu treceau usor cu vederea, povatuiau, mustrau si sareau cand era vorba de erezie.

– Dar aceia erau Sfinti. Noi, pacatosi fiind, putem marturisi la fel ca ei?

– Bineinteles. Oricand o putem face. Harul lui Dumnezeu este cel care lucreaza, iar harul este cel care lucreaza, iar harul acelasi este, ieri si azi si in veci. Noi suntem fiinte nevrednice si ne facem si mai nevrednici daca ramanem caldicei; nu suntem nici reci, nici fierbinti.

– Cine-i indreptatit sa marturiseasca?

– Cine are unele convingeri si le marturiseste. Oricine. Nu ne bagam in probleme pe care nu le cunoastem si nu suntem in stare sa le sustinem, dar de cele pe care le cunoastem ne tinem de ele. Iar daca vrei sa faci o apologie mai serioasa trebuie sa ai o cunostinta duhovniceasca, un har special de la Dumnezeu sa faci aceasta, cum faceau Sfintii. De nu – trebuie sa ai o ratiune bogata care sa sintetizeze corect ce au spus dascalii Bisericii.

– Ce amestec este justificat cu celelalte credinte, cu celelalte biserici?

– Biserica Ortodoxa este vesnica prin Hristos Dumnezeu, e netrecatoare, nu are nevoie sa se amestece cu nimic altceva ca sa nu se dilueze. Se apropie, dar nu se amesteca. Nici macar nu poti avea o relatie. Vin foarte multi oameni si ma intreaba ce sa faca: sa mai intre sau nu in bisericile in care s-au facut slujbe ecumenice? Eu le-am spus ca, atunci cand vor vedea ca se vor impartasi unii de la altii, sa nu mai stea. Dar nici asa. Ne temem de cuvintele Sfintilor Parinti care interzic sa stam sub acelasi acoperis cu ereticii. Ba canoanele spun ca nici cu crestinii necununati sa nu stai la masa, darmite cu ereticii. In cazul acesta ea nu mai e Biserica. De altfel e si prorocit ca toate organizatiile ecleziastice vor cadea groaznic si deodata, chiar si institutia Bisericii. Sf. Ignatie Briancianinov spune asta. Biserica decade prin primirea umanismelor. Umanismul este inchinare la idoli, iar dogma infailibilitatii papale este o latura a umanismului, dupa cum spune si Sf. Iustin Popovici, reinviind idolatria. Toti se inchinau si venerau Partidul ca pe un idol. Iar cei care au tacut si s-au supus ideologiei comuniste chiar siliti, socotesc ca sunt asemenea inchinatorilor la idoli.

– Oamenii nu mai sesizeaza aceste pericole, fiind manipulati usor prin mass-media. Cum mai pot fi treziti?

– Din ignoranta turma nu are habar pe cine preamareste. E foarte greu sa convingi o masa de oameni cand toti preamaresc acelasi lucru. Ce sa-i mai spui bietului om? Face si el precum aceia din antichitate, cand se hotara moartea unui filosof. Se dadusera niste scoici pe care sa scrie oamenii votul lor. O batrana a scris sa fie omorat. Cineva o intreaba: cunosti mata pe acesta? Nu-l cunosc, raspunde ea. Apoi cum de l-ai condamnat?… Daca asa au facut toti, am facut si eu ca ei.

– Dar daca nu ai o traire ortodoxa, ce putere mai are marturisirea ta?

– Daca nu ai traire ortodoxa nici sa nu indraznesti sa spui ceva. Dar chiar asa, cand ai cat de putin si te temi sa nu pierzi dreapta credinta, îti da Dumnezeu si putere, si intelepciune sa marturisesti, si curaj, si spirit de jertfa. Cel mai important e sa fii acolo, pe calea cea stramta. Ce credeti, ca traitorul este musai cel care face paraclise si acatiste si crede ca face mare ascultare, ignorand adevarurile de baza ale Bisericii? Ascultarea se face pana la mantuire. Adica, cand ti-a periclitat starea de mantuire, nu mai asculti.

– Si cum iti dai seama?

– Foarte simplu. Cand traiesti putin, Dumnezeu iti descopera mult. Tu sa-ti faci datoria ta de crestin, ca-ti da El intelepciunea careia nu-i vor putea sta impotriva toti potrivnicii.

– Dar daca apara adevarul cu rautate?

– Depinde. De unde stim noi ca un aparator al Ortodoxiei o face cu rautate? Pai, nu este decat sa ma manii pe pacat si pe eretici. Am tot dreptul acesta. Sf. Ioan Gura de Aur spune ca-i sfintita palma celui care-l loveste pe eretic. Nu pot sa spun eu ca cel ce face o constatare, o analiza, o face numaidecat patimas. O fi si asta, dar nu intru totul. Mai este si putina jertfa. Ca n-o fac pentru a castiga drepturi personale, mosii, ci pentru ca-mi ia credinta. Atunci nu mai e de stat pe ganduri. Atunci cand imi confisca casuta mea, sa zic: Fie numele Domnului binecuvantat! Insa ce a facut Iov cand voia vrajmasul sa se atinga de sufletul lui? Nu l-a predat, mai. De trup sa nu ne pese, dar sufletul trebuie pazit. Daca ne pierdem dreapta credinta, asta inseamna ca ne pierdem sufletul. Cum sa ni-l vindem? Ramanem ortodocsi.

– Cum sa te supui stapanirii de azi?

– Ne supunem in cele ce nu impiedica porunca lui Dumnezeu. Ma supun pastorului care intra si iese pe usa. Dar cel care intra ca furul pe aiurea, chiar si prin altar, si prin scoala, prin carciumi, prin droguri, prin homosexualitate si toate faradelegile, pe acela n-am voie sa-l ascult. Noi, care avem raspundere, ce facem?

– Si daca te caterisesc?

– Caterisirea este omeneasca. Dar Sfintii cate prigoniri si nedreptatiri n-au rabdat, de care mai degraba nu suntem noi vrednici? Nu asa s-a intamplat si cu Sf. Ioan Gura de Aur? Dar nu s-a dat inapoi. Asta nu l-a impiedicat cu nimic sa marturiseasca in continuare adevarul.

– Este o vrednicie a fi prigonit?

– Pai, este o vrednicie, caci asta inseamna ca traiesti oleaca. Daca n-ar fi fost sangele martirilor, care au marturisit dreapta credinta in fata prigonitorilor Bisericii, n-am mai fi avut mostenirea aceasta de care ne bucuram acum.

– Care este cea mai mare problema a Bisericii astazi?

– Primejdia cea mai mare este ca noi, de 2000 de ani, sapam la temelia Sfantului Altar slujind cu nevrednicie. Raul este in noi.

Extras din ”Tăcere şi mărturisire” – Interviul cu Părintele Justin Parvu