Pr. Necula, despre spovedanie: „Stau cuminte aşa, îi las să zică ce au de zis şi după aceea îi plesnesc”

E un îndreptar de spovedanie, care mie îmi place foarte mult. O cărticică mică şi foarte subţire. Și avem alte îndreptare de spovedanie, cu mii de păcate. Oare care dintre ele?

Păi îl iei pe acesta, îl citeşti, şi te duci şi răspunzi la întrebările duhovnicului. Eu în chestionarile de spovedit nu cred. Nu cred. Şi nu cred că e nevoie să le ştie credincioşii, cât e bine să le ştie duhovnicii. Eu personal nu-i las pe credincioşi să mai vină la mine cu biletul scris. Stau cuminte aşa, îi las să zică ce au de zis şi după aceea îi plesnesc. Că doar se vede unde au fisura. Dar probabil e răbdarea mea de popă încă tânăr. Probabil, când îmbătrâneşti nu ai răbdare de aşa ceva.

Mai există la noi un părinte care a scris o carte Noi aşa ne spovedim. Şi am zis: „Bine, de acord, cu voi!” „Voi aşa vă spovediţi! Eu nu mă spovedesc aşa”, o să-mi spună tânărul de la liceu, pe care nu-l interesează chestia asta. Şi care vine să-mi spună de fapt că el s-a culcat cu prietena lui, pentru că pe el asta îl marchează. Sau că s-a dus şi a tras o băută şi s-a îmbătat şi a vomitat şi-i pare rău pentru aia. Eu aia trebuie să i-o găsesc, lucrurile pentru care-i pare rău, nu lucrurile care ştiu că n-ar fi bine să le facă, dar le face. Pentru că este o taină a pocăinţei, nu a ştiinţei.

Ştiţi, globalismul ista de informaţii a dus la globalizare, aşa, la o smerenie din asta, generalizată: „Vai, părinte, ce smerit sunt eu! Vreau să vă spun că atât de smerit sunt, încât îmi asum toate păcatele lumii…” Asta o face Hristos pe Crucea Golgotei. Nu e cazul să ne dăm Hristos. Important e să înţelegem că acest Iisus Hristos, care pe Crucea Golgotei a făcut acest efort major, ne cere să recunoaştem în viaţa noastră particulară lucrurile care nu merg. Care ne rup de El.

Şi mai este o ispită. Dacă mănânci un chestionar filă cu filă, aceasta nu te duce la Hristos. Cine se spovedeşte după carte, rămâne la nivelul cărţii. Adică riscă să-şi omoare duhul pocăinţei, acela despre care spuneam că este absolut necesar.

Părintele Constantin Necula

Extras din ”Gânduri şi miride”, Ed. Agnos, Sibiu, 2009, pag. 190-191