Pr. Octavian Moșin: „Năşia nu este un act de văzul lumii, ci este o înrudire duhovnicească plină de dăruire şi de responsabilitate”

Părintele Octavian Moșin oferă o privire profundă asupra tradițiilor ortodoxe legate de rolul nașilor în cadrul căsătoriilor și botezurilor, subliniind responsabilitățile spirituale ale acestora și diferențele esențiale între funcțiile lor. În timp ce multe dintre aspectele acestei tradiții sunt respectate cu strictețe, altele au suferit interpretări moderne care riscă să dilueze semnificația inițială. Părintele Moșin atrage atenția asupra unei practici corecte, bine ancorată în valorile credinței, subliniind importanța autenticității și devotamentului în asumarea acestui rol sacru.

Despre Taina Cununiei și evoluția sa în Biserica Ortodoxă, părintele spune că, la început, aceasta era simplificată, ca o binecuvântare adăugată la unirea dintre două persoane:

„Din cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe, cea a Cununiei sau Nunţii este reglementată mai târziu. Iniţial, era privită doar ca o simplă binecuvântare, apoi întâlnim şi o scurtă slujbă a acestei binecuvântări.”

În continuare, părintele descrie diferențele în practicile locale, unde nu toate comunitățile adoptă obiceiul nașilor, ci doar prezența a doi martori:

„Nu în toate Bisericile locale se practică tradiţia de a avea naşi, în unele participă doar doi martori. Nevoia de a avea naşi este ca ei să adeverească Taina săvârşită şi îşi iau angajamentul de a susţine bunul, sănătosul şi creştinescul mers al nou-înfiinţatei familii. Ei devin părinţi spirituali, ghidându-i pe tineri în viaţa de familie.”

Părintele Moșin adaugă că, deși mirii sunt independenți, rolul nașilor se extinde dincolo de o simplă formalitate, implicând o angajare reală în sprijinul spiritual al familiei nou-întemeiate:

„Deşi cei care se căsătoresc sunt maturi şi iau decizii singuri, naşii nu doar supraveghează şi îndrumă, dar se roagă şi susţin tânăra familie.”

Pentru a sublinia natura esențială a rolului nașilor, părintele explică exigențele morale și spirituale ale acestora, recomandând ca decizia de a deveni nași să fie una profundă și bine gândită:

„Să nu o facă pur formal sau din alte interese, să fie o decizie izvorâtă din adâncul rădăcinii inimii şi să-şi asume responsabilităţile unor naşi. Năşia nu este un act de văzul lumii, ci este o înrudire duhovnicească plină de dăruire şi de responsabilitate. Totodată, naşii ar trebui să fie precauţi atunci când sunt solicitaţi de a-i cununa pe doi tineri, cercetându-le viaţa, valorile, scopurile vieţii etc. Uneori naşii sunt mai responsabili decât finii, iar aceştia din urmă nu îi iau în serios, decât drept decor la ceremonie.”

Legat de selectarea nașilor, părintele recomandă ca aceștia să fie persoane cu virtute și credință, calități esențiale pentru îndrumarea finilor:

„După virtutea lor, să fie cu credinţă, nădejde, dragoste, smerenie, cumpătare etc. Să fie apţi de a-i îndruma, să le fie un bun exemplu finilor, să fie înduhovniciţi şi înţelepţiţi. Tot important este să nu fie egoişti, dar plini de dragoste jertfelnică.”

El observă, de asemenea, confuzia care se creează între rolurile de nași de cununie și de botez, subliniind că fiecare are atribuții distincte și nu este obligatoriu ca aceleași persoane să îndeplinească ambele funcții:

„Nu este obligatoriu ca naşii de cununie să fie şi naşii de botez ai copiilor. Fiecare copil îşi poate avea naşii săi, cei care sunt în stare să-şi asume astfel de responsabilităţi. Şi în cazul încreştinării sunt abuzuri şi devieri, pe care Biserica nu le încurajează, încât unii nu botează copiii până nu revine naşa de peste hotare, apoi nu botează că nu sunt pe loc toţi cumătrii, iar aceştia uneori sunt exagerat de mulţi. Adevăratul naş este cel care ţine pruncul în braţe, deci participă cu trup şi suflet, şi îşi asumă acest jug, deloc uşor, de a contribui la creşterea duhovnicească a pruncului.”

Părintele încheie prin a exprima o observație critică asupra ritualurilor din zilele noastre, considerând că semnificația acestora este uneori estompată de intențiile superficiale:

„Într-un cuvânt, suntem în mare CRIZĂ! Oamenii de astăzi oficiază ceremonii religioase pur formal, în fală sau mânaţi de alte interese.”

Concluzia sa este un apel la sinceritate și autenticitate în trăirea credinței și la o implicare reală în sprijinul tinerelor familii, dincolo de simpla formalitate a ritualului:

„Să trecem de la formalism la trăire sinceră şi curată a sentimentelor noastre, care ar face ca naşii de botez şi de cununie să fie autentici şi să contribuie la creşterea şi dezvoltarea unor personalităţi înduhovnicite.”