Prinde-l, nu-l lăsa, străduieşte-te să-l iubeşti cât poţi de mult şi inima singură îşi va găsi cale către cealaltă inimă
Când eram în şcoala militară am avut un profesor, un ofiţer, care ne preda psihopedagogie. La un moment dat, la unul dintre cursuri, a pus întrebarea: „Cam cum credeţi voi că se petrec lucrurile cu îndrăgostirea? Să vă explic eu cum stă treaba!” A început să ne explice. Pe măsură ce ne explica, începeam să îi dăm dreptate, dar la sfârşitul cuvântului l-am urât pentru că răsturna tot ce era mai frumos, mai înălţător în ceea ce priveşte iubirea.
El spunea aşa: „Procesul acesta de îndrăgostire este un proces matematic. Te întâlneşti cu o fată şi îi provoci anumite emoţii. Arta este să ştii ce anume îi provoacă o emoţie mai puternică sau mai puţin puternică. Dacă reuşeşti să-i provoci nişte emoţii succesive, fata aceea se va trezi că este îndrăgostită de tine, că nu mai poate fără tine.”
Mi-a trebuit mult timp ca să înţeleg unde greşea. Aceasta nu este dragoste cu adevărat. Este un proces chimic, psihologic, sau cum vreţi să-i spuneţi. Oricum, este trupesc şi nu altfel. Simţi că ai nevoie de respectivul pentru că ţi-a făcut anumite lucruri.
Procesul trupesc de îndrăgostire nu are cum să treacă de primul pas, de primul test, dacă vreţi, care este încrederea. Trebuie să treceţi pragul încrederii, care este foarte greu de trecut, să renunţaţi să aşteptaţi ceva în schimb.
Dacă cineva te lasă să-l iubeşti este mare minune. Prinde-l, nu-l lăsa, străduieşte-te să-l iubeşti cât poţi de mult şi inima singură îşi va găsi cale către cealaltă inimă; acesta nu mai este nici un proces chimic, nici mecanic, nici matematic, nici măcar metafizic, acesta este un proces dumnezeiesc: inima îşi găseşte cale către cealaltă inimă.
Selecţii din dialogul dintre Protos. Hrisostom C. și tinerii aflați la Mănăstirea Putna
