Profeție cu peste 200 de ani înainte să apară televizorul: „Va veni o vreme când diavolul va intra în casele oamenilor într-o cutie, iar coarnele sale se vor vedea pe acoperiş!”

În timpul vieții, Sfântul Cosma Etolianul a făcut o serie de profeții care ne dau fiori. „Va fi un cutremur în toată lumea. Marea va urca mai sus decât munții cei mai înalți”, a avertizat acesta.

Sfântul Cosma Etolianul  este considerat unul din cei mai mari misionari ortodocși din toate timpurile.  Acesta a spus, referitor la sfârșitul lumii: „Dar ce să așteptăm? E trist să v-o spun, dar v-o spun: azi-mâine, așteptăm secete, foamete mare. Azi-mâine așteptăm morți, boli mari, când cei vii nu vor ajunge să-i îngroape pe cei morți. Va fi un cutremur în toată lumea, care va face să cadă toate casele. Toată lumea se va face un loc șes, marea va urca mai sus decât munții cei mai înalți, încât va fi cu cincisprezece coți peste lume, stelele vor cădea din cer, soarele și luna se vor întuneca. Cerul care se vede, pământul și toate vor arde și lumea va muri.  Se vor face dintr-odată . Azi ne lipsește una, mâine alta, și Dumnezeu ni le dă tot mai puțin, iar noi, ca niște nesimțiți, nu ne gândim la ele”.  Avertismentele sale sunt redate în cartea “Viața și Învățăturile Cuviosului și Sfințitului Mucenic Cosma Etolianul, Luminătorul Greciei și Apostolul săracilor”.

saint_cosmas_ofaetolia

Sfântul Cosma Etolianul

Acesta a mai spus: „Oamenii vor alerga la morminte şi vor striga: «Ieşiţi, voi, morţilor, şi daţi-ne nouă să intrăm în mormintele voastre!»  Vor veni vremuri când va dispărea orice înţelegere între preoţime şi turmă. Bogaţii vor ajunge săraci, iar săracii vor muri. Vor veni vremuri când creștinii vor fi învrăjbiți între ei. Eu vă sfătuiesc să păstrați pacea și înțelegerea”. Sfântul Cosma Etolianul, care a trăit în secolul XVIII, a făcut profeții cu privire la izbucnirea Primului Război Mondial: “Cauza războiului general va veni din Dalmația. Mai întai se va împărți Austria, apoi și Turcia”.  În profețiile sale, Sfântul Cosma Etolianul a făcut aluzii și la apariția televizorului și a tehnologiei moderne: „va veni o vreme când diavolul va intra în casele oamenilor într-o cutie, iar coarnele sale se vor vedea pe acoperiş!”,  „va veni vremea când vor conduce lumea lucrurile necuvântatoare și neînsuflețite”,  „vom vedea oameni zburând prin văzduh asemenea păsărilor şi aruncând foc pe pământ”.

Sfantul Cosma Etolianul

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.