PRUNCUL DIN CER – O relatare care te va face să izbucnești în plâns: E ceva de negrăit!

Imagine cu rol ilustrativ

În viață, multe întâmplări ne pun la încercare credința și înțelegerea asupra planului divin. Părintele Ioan Istrati a relatat o poveste tulburătoare despre o familie care s-a confruntat cu una dintre cele mai grele încercări: dorința neîmplinită de a avea un copil, urmată de o bucurie transformată în suferință, dar care, în cele din urmă, a condus la o profundă renaștere spirituală. Experiența acestei familii devine o mărturie despre puterea rugăciunii, despre credința în voia lui Dumnezeu și despre modul în care durerea poate deschide calea spre o înțelegere mai profundă a vieții și a veșniciei.

Citește și: ‘Acestea sunt semnele bolii minții… Asta este metoda diavolului de a-i zăpăci pe oameni!’

Pruncul din cer

„O femeie din București mă caută acum vreo doi ani. După ce vorbim, ajung la mine – soț și soție. Vor să aibă bebeluși. Au peste 40 de ani amândoi. Au încercat tot felul de terapii. Au mers la mănăstiri. Au făcut canoane (de fapt femeia a făcut). Nimic.

Le fac rugăciuni cu fesul Sfântului Ioan Rusul. Le-am zis că suferința e o cale de foc către Dumnezeu. Că Dumnezeu e un Tată bun care vrea să fim puternici. Am glumit cu bărbatul și i-am zis să facă haltere că vine un bebeluș și trebuie purtat în brațe.

Au făcut de vreo două ori canonul cu Paraclisul Maicii Domnului și acatistul sf Ioan Rusul.

Peste vreo 3 luni femeia îmi scrie fericită. E însărcinată. Ce bucurie imensă, ce emoție să porți viață în tine. Ce fior de minune. Ce dor să-l strângi în brațe și să nu-i mai dai drumul niciodată.

Erau așa de fericiți. Sarcina a decurs bine. Mereu îmi scriau.

Când să nască, femeia nu mi-a mai scris. De-abia după trei zile. Bebelușul avea o malformație la inimă. Erau devastați. L-au botezat.

Medicii au încercat imposibilul.

După trei zile pruncuțul a murit. Părinții au înnebunit de durere. Femeia nu mai mânca absolut nimic. O legau de pat să nu turbeze. O țineau în sedative puternice. Erau zdrobiți. Să-l ții în brațe. Să il săruți. Să-l alăptezi. Să-l privești dormind.

M-au sunat plângând. Mi-au zis: totul e în zadar. Nu mai vrem să trăim. Plângea mămica de înger atât de tare că mi-au dat și mie lacrimile. Ce să-i spui? Pruncul e mort. Viața lor a murit.

Am îngăimat într-un târziu: Aveți un sfânt în cer care se roagă pentru voi. Mi-au închis telefonul.

După vreo săptămână m-au sunat din nou. Mi-era frică să răspund.

Mămica mi-a zis că vor să își schimbe viața. În rugăciune. Au început să se roage enorm. M-au întrebat: de ce a trebuit să moară viața noastră?

Ca să deveniți cu adevărat credincioși. Ca să vă schimbați. Ca să înțelegeți moartea și viața veșnică. Ca să aveți un îngeraș care vă ocrotește din cer.

Da, părinte.

Peste un an femeia a născut din nou, un bebeluș perfect sănătos. Au venit cu el. E o dulceață.

Oamenii sunt schimbați profund. E în chipul lor o suferință ascunsă, o frică și o fericire de taină, o înțelegere mai presus de minte. Văd viața cu ochii pruncului lor de dincolo. Au în privire o Cruce și o Înviere. E ceva cu neputință de rostit.

„Părinte, mulțumim lui Dumnezeu pentru pruncul din cer și pentru pruncul de pe pământ”.”

Citește și: Despre cei care trăiesc fără cununie religioasă şi au copii. Ce trebuie să facă ei spre a se mântui?

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.