Regele Mihai a murit. Cel din urmă suveran al românilor avea 96 de ani
Majestatea Sa Regele Mihai I al României a murit.Trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi adus miercuri în ţară şi va fi depus la Sinaia, la Castelul Peleş. Joi va fi adus la Bucureşti, iar sâmbătă urmează să fie înmormântarea la Curtea de Argeş .
Regele Mihai (96 ani) s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al lui Carol al II-lea şi al soţiei sale, Elena a Greciei, şi a domnit între 1927 şi 1930, prin intermediul unei Regenţe, precum şi între 1940 şi 30 decembrie 1947, când a fost silit să abdice şi să plece în exil.
Regele Mihai I este singurul fost şef de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
La începutul anilor ʼ90, Regele a fost demonizat de birourile de propagandă ale celor „emanaţi” de evenimentele din 1989: vezi episodul sinistru al urmăririi de pe autostradă şi al expulzării din ţară sub ameninţarea armelor, vezi şi imundul articol publicat de cotidianul „Adevărul” sub semnătura unui gazetar căruia nu-i pomenesc numele din motive de igienă : „Fir-ai al naibii, Majestate!”.
În 1992 i s-a permis să-şi viziteze ţara cu prilejul Sărbătorilor Pascale. Vizita a avut loc în perioada 25-27 aprilie, iar sosirea Regelui la Bucureşti a scos în stradă mai mulţi oameni decât în oricare alt prilej din istoria României.
Speriaţi de uriaşul val de simpatie cu care a fost întâmpinat Regele, puterea de atunci i-a interzis acestuia accesul în ţară pentru încă cinci ani.
Abia în 2001, Familia Regală şi-a stabilit reşedinţa în ţară, la Palatul Elisabeta.
Regele Mihai a cunoscut-o pe principesa Ana de Bourbon-Parma la Londra, în 1947, când a participat la căsătoria principesei Elizabeth a II-a a Marii Britanii cu principele Philip, duce de Edinburgh.
Regele Mihai I şi pricipesa Ana de Bourbon-Parma, care a devenit, astfel, regina Ana, s-au căsătorit pe 10 iunie 1948, în Grecia, la invitaţia regelui Pavlov şi a reginei Frederica ai Greciei. Căsătoria lor a durat până la decesul Reginei, în 2016.
Regele Mihai I şi Regina Ana au cinci fiice: Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena, Irina Walker, Principesa Sofia şi Principesa Maria.
Sursa: stiripesurse.ro