Respingeţi orice duh de curiozitate. Faceţi-vă munca fără să vă îngrijiţi să aflaţi dacă ceilalţi o fac pe a lor
Urmaţi atitudinea acestui om pe care Dumnezeu îl iubea atât de mult, Părintele Misail, egumenul Mănăstirii Sfântul Pantelimon, pe vremea când eram eu acolo: “Dacă cineva mi se împotriveşte, eu cedez”.
În compania acelora care vă primesc, aleşii lui Dumnezeu care vă întâmpină şi vă acceptă să-i slujiţi, consideraţi-vă, dincolo de orice, nevrednici şi onoraţi. Atunci viaţa voastră se va schimba. În schimb, dacă veţi judeca pe alţii pentru lucruri neînsemnate şi exterioare, veţi pierde totul…
De asemenea, este fals şi iluzoriu să aştepţi desăvârşirea unui grup decât pe cea a unei persoane. Mai întâi, pentru că noi înşine nu avem o idee adevărată şi dreaptă despre ceea ce înseamnă desăvârşirea. Apoi, pentru că desăvârşirea este starea de asemănare totală cu Dumnezeu.
Respingeţi orice duh de curiozitate. Faceţi-vă munca fără să vă îngrijiţi să aflaţi dacă ceilalţi o fac pe a lor. Când lipseşte curiozitatea, fiecare primeşte de la Dumnezeu ceea ce i se cuvine. Nu putem să-L înşelăm pe Dumnezeu. El este atât de puternic şi atât de drept încât nu putem să-I ascundem nimic.
Părintele Sofronie
Extras din „Din viaţă şi din duh”, Ed. Pelerinul, Iaşi, 1997, pag. 51-52