Roagă-te și fă ce vrei.. nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, căci rugăciunea le va înlătura
Mijlocul principal, unic şi mai potrivit pentru dobândirea faptelor ce ţin de mântuire şi de desăvârşirea duhovnicească, este repetarea deasă a rugăciunii, oricât ar fi ea de neputincioasă.
Roagă-te şi gândeşte-te la tot ce vrei şi gândurile tale se vor curăţa prin rugăciune; „roagă-te şi fă ce vrei” şi faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar pentru tine folositoare şi mântuitoare.
Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura. Roagă-te oricum, oricât de neputincios, numai roagă-te mereu, şi nu te nelinişti de nimic; fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea te va înţelepţi.
Părintele Arsenie Boca
Extras din „Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie”, Ed. Agaton, Făgăraş, 2014, pag. 205