Rugăciunea naşilor pentru finul de Botez

Rugăciunea 1

Cel ce ai dăruit robului Tau/roabei Tale [N] izbăvire de păcate prin Sfântul Botez şi i-ai dat ca pe o arvună înnoirea vieţii, Însuţi Stăpâne, Doamne, binevoieşte să strălucească pururea lumina feţei Tale în inima robului Tău acesta [roabei Tale aceasta]; apară păvaza credinţei sale nebântuită de vrajmaşi, păzeşte-i nespurcată şi neântinată haina nestricăciunii cu care s-a îmbrăcat; fii milostiv acestuia [acesteia] şi nouă, părinţilor/naşilor săi, după mulţimea îndurărilor Tale.
Că întru această Sfântă Taină s-a binecuvântat şi s-a slăvit preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Rugpăciunea 2

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu Care ne-ai rânduit să fim părinţi duhovniceşti ai acestui copil, dăruieşte-i lui darurile Tale cele bogate. Dă ruieşte-i lui înţelepciune, dragoste, sănătate trupească şi sufletească. Dăruieşte-i lui să sporească în virtute, să-şi iubească aproapele şi să săvârşească numai ce este bineplăcut Ţie.

Doamne, noi nu avem pricepere să-l călăuzim cum se cuvine pe drumul credinţei. Călăuzeşte-l pe el ca un bun şi iubitor de oameni, iar pe noi luminează-ne să-i putem da sfătuirea potrivită.

Dă-ne, Doamne, să-l iubim cu dragoste curată şi sfântă. Să nu căutăm pentru el numai bucurii trupeşti, care sunt degrab trecătoare, ci să-l ajutăm să agonisească darurile duhovni ceşti, care nu se vor lua de la el.

Doamne, dacă din lucrarea vrăjmaşului va fi biruit de păcat, atunci să ne luminezi pe noi ca să-l ajutăm să se ridice. Tu l-ai dat în grija noastră, Tu să ne călăuzeşti cum să-l ajutăm să îşi revină degrabă.

Ajută-ne, Dumnezeule, ajută-ne. Că Tu eşti Cel ce rânduieşti mântuirea noastră şi Ţie slavă Îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.