Rugăciunea și gândul la Dumnezeu, dacă nu pleacă din inima, sunt spoială

Gandul omului trebuie sa fie mereu la Dumnezeu. Chiar nu ne gandim ca Dumnezeu  ne va cere socoteala pentru tot ce ne-a dat? Frumusete, intelepciune, putere – de multe ori dincolo de cea a ingerilor, daca tinem cont ca lumina ingerilor este mai difuza decat ”Chipul si asemanarea” care-l imbraca pe om- toate aceste bogatii nemaipomenite Dumnezeu le-a revarsat peste om si chiar daca esti pacatos, Chipul ramane in tine. Privind aceste frumuseti, aceste impodobiri, acest Chip, nu putem sa nu ne gandim la El. Tocmai acest gand – asa cum izvoraste el – este o rugaciune.

Este foarte important si trebuie actualizat ca ”Fara Dumnezeu nu se poate face nimic!”. Daca ”firul de par nu se misca fara voia Lui” (Luca 21,18), darmite, lumea intreaga? De aceea este o  mare greseala sa nu ne gandim la Dumnezeu. Cum sa ne gandim? Intr-o forma cat mai directa: ”Doamne, iarta-ma!”, ”Doamne, ajuta-ma!”. Tot asa cum te gandesti, de exemplu, la sotia ta iubita, te gandesti sau mai bine zis, ti-e gandul, inima tot timpul la ea, la iubirea ei ca la o icoana pe care o porti in suflet, gandindu-te la ea intr-o forma simpla. In acest fel tii mereu legatura cu cel iubit. Deci acelasi lucru este si rugaciunea: un contact permanent al inimii tale cu inima lui Dumnezeu.

(…) Trebuie evitate acele aparente care te pacalesc pe tine insuti crezand ca faci bine ceea ce faci. Sfintii spun ca o data, a venit diavolul la usa unui calugar. Impingea diavolul sa intre, impingea si calugarul dinauntru, sa nu-l lase si se ruga in timpul asta:”Doamne Iisuse, ajuta-ma, miluieste-ma!”. Dar dracul impingea si mai tare si tot mai tare, si era mai-mai sa-l biruie, cand, de teama, a strigat calugarul cat a putut de tare: ”Doamne, iarta-ma si ajuta-ma!” si imediat a disparut diavolul si langa el a aparut Mantuitorul. ”De ce n-ai venit pana acum?”, l-a intrebat calugarul.

”Am venit cand M-ai chemat cu adevarat!”. Deci, rugaciunea si gandul la Dumnezeu, daca nu pleaca din inima, sunt spoiala. Cati dintre noi nu patim, asemenea calugarului, la usa sufletului nostru? Aparent ne rugam, ne impotrivim pacatului, dar numai cand suntem coplesiti, in momente de mare cumpana ne gandim cu adevarat la Dumnezeu. Melcul merge incet, dar merge cu casa cu tot, asa si noi sa plecam cu totul spre Dumnezeu.

Arhimandrit Arsenie Papacioc – Vesnicia ascunsa intr-o clipa