Rugăciuni la 12 troiţe din Sălătrucu pentru victimele tragicului accident de la Clubul Colectiv

salatrucu1

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, parohiile și mănăstirea Văleni din comuna Sălătrucu, dimpreună cu credincioșii, au participat la pelerinajul rugăciunii, în cinstea prăznuirii Sfintei Mucenițe Ecaterina, scrie universulargesean.ro.

salatrucu

Cler și popor au pornit de la parohia Sălătrucu de Jos și au mers, pe o distanță de 5 km până la parohia Sălătrucu de Sus.

S-au făcut popasuri la cele 12 troițe, fiind înălțate rugăciuni și cântări în sunet de toacă pentru pace și însănătoșirea victimelor tragicului accident din clubul Colectiv. Au participat și elevii de la Școala Gimnazială Radu Șerban însoțiți de cadrele didactice.

În biserica parohiei Sălătrucu de Sus, părintele protoiereu State Alexandru a transmis Arhiereasca Binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, iar părintele slujitor Vetrilă Adrian a susținut o cateheză despre viața și minunile Sfintei Mucenițe Ecaterina.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.