SĂ NE RUGĂM PENTRU EI! Dezastru in nordul tarii din cauza ploilor torentiale: case distruse, animale inecate, culturi distruse si drumuri inundate
In ultimele 24 de ore, ca urmare a manifestarii fenomenelor hidro-meteorologice, echipajele inspectoratelor pentru situatii de urgenta au intervenit pentru evacuarea preventiva a 22 persoane din judetul Salaj, o persoana din Poiana Corbului, judetul Satu Mare si alta din judetul Maramures, aflate in pericol din cauza producerii unor viituri. In 2 scoli din judetul Salaj, localitatile Chieud si Chiesd au fost suspendate cursurile miercuri dimineata, ca masura preventiva.
In localitatea Miresul Mare din Maramures s-a intervenit cu o barca a ISU pentru evacuarea a patru turisti aflati intr-o rulota, acestia fiind surprinsi de o viitura.
14 persoane ((10 in satul Buciumi si 4 in comuna Miresul Mare ) au fost evacuate din locuinte in urma inundatiilor din ultimele ore, informeaza purtatorul de de cuvant al Institutiei Prefectului judetul Maramures, Cosmin Mesaros. Au fost afectate 125 de gospodarii in localitatile: Sarbi, Buzesti, Tamaia, Farcasa, Ardusat, Buciumi, Valea Chioarului, Seini, Cicarlau, Ilba.
De asemenea, pe drumurile judetene si nationale din judet traficul a revenit la normal si se circula fara restrictii.
Viiturile si inundatile au devastat zeci de localitati din Maramures si Salaj
A fost o noapte cumplita de marti pentru sute de oameni din nordul judetului Maramures si din Salaj, unde ploaia torentiala a fost urmata de viituri si inundatii puternice, care au maturat totul in cale.
Case pline de apa, animale moarte, culturi agricole distruse, drumuri care nu se mai vad – acesta este tabloul dezastrului. Mai multe rauri din nord-vestul tarii sunt in continuare sub cod rosu de inundatii.
Cea mai grava situatie din Maramures se inregistreaza in localitatea Valea Chioarului, unde 40 de gospodarii au fost inundate marti-noapte de o viitura.
Localnica: „Ce sa fac? Plang…Tot ce am muncit anul acesta si anul trecut. Ce sa facem? Nu putem face nimic, nici nu ne-am asteptat ca valea asta sa iasa.”
In Valea Chioarului ploua fara oprire, iar casele, beciurile si curtile oamenilor s-au transformat in adevarate lacuri. Disperati, acestia au pus mainile pe lopeti si galeti si incearca sa salveze ce se mai poate.
Localnic: „A intrat in bucatarie si beciul e plin de apa, aproape nimic n-am salvat. Covoarele in mod deosebit au fost compromise. Pasari am salvat din ele, dar au murit vreo patru. Si lemnele de foc au fost duse.”
Localnic: „Am avut ceapa, ardei, vinete pe cateva arii…toate-s compromise! Acum ce sa facem, o sa cumparam un sac de ceapa si o sa mancam mai putin. Am iesit afara. Era plin aici, in vale, de apa.”
Florin Miclaus, viceprimar Valea Chioarului: „Probleme mai mari sunt in Valea Chioarului, sunt afectate vreo 40 de gospodar. Victime omenesti nu sunt, doar pagube materiale si animale moarte. Au intrat apele si in case, foarte mare viitura, a ajuns la 60 de centimetri in casele oamenilor.”
A plouat atat de mult in ultimele ore, incat raul Barsau a iesit din matca si a inundat drumul national ce leaga localitatea Bucium de valea Chiaorului.
In localitatea Miresu Mare, tot din Maramures, patru persoane aflate intr-o rulota pe un camp, au fost salvate cu barcile de pompieri, dupa ce au fost inconjurate de ape. Alte 10 persoane din satul Buciumi au fost evacuate din locuinte.
Inundatiile au afectat si 31 de localitati de pe valea Somesului, in judetul Salaj, iar 29 de persoane au fost evacuate.
Localnicii de aici, din Surduc povestesc ca au fost treziti din somn marti-noapte, pe la ora 2, cand o viitura de pe dealul de langa sat le-a inundat casele. Oamenii au fost evacuati imediat de pompieri si dusi intr-o zona sigura.
Acum, militarii asteapta sa se opreasca scurgerile de pe versantul deaului, ca sa poata scoate apa din gospodariile inundate. Pompierii urmeaza sa ajunga cu barcile si intr-o localitate invecinata, Solona, care este izolata si unde se afla multe persoane in varsta, care au nevoie disperata de ajutor.
Tot in judetul Salaj, au fost evacuate pana acum doua scoli si doua gradinite. (sursa stirileprotv.ro)