Să nu spuneți niciodată așa ceva la spovedanie! Degeaba vă mai spovediți…

Într-o istorioară cu tâlc, desprinsă parcă dintr-un colţ de sat românesc, o credincioasă ajunge la duhovnicul ei pentru a se spovedi, convinsă că păcatele sale sunt urmarea unei convieţuiri dificile cu soacra. Cu umor fin şi înţelepciune duhovnicească, părintele îi întoarce oglinda inimii spre propriile fapte, reamintindu-i că spovedania nu este locul în care aruncăm vina pe ceilalţi, ci prilejul sincerităţii faţă de noi înşine.

Citește și: Doliu imens Postul Paștelui: A murit preotul Mihail Camen, ctitorul bisericii „Sfântul Mina” ridicată pe terenul donat chiar de el

„O creştină s-a dus la duhovnicul ei să se spovedească. Acolo, la biserică, părintele a întrebat-o cu blândeţe:

– Ia spune, soră Tincuţa, ce-ai mai păţit?

– Părinte, mărunţişuri din astea. Eu stau, precum ştiţi, cu soacra mea în casă şi cele mai multe păcate le fac din cauza ei.

Am minţit, părinte; să vedeţi cum. Într-o zi a venit o vecină şi a întrebat de soacră-mea. Voia să-i ceară un ciur de mălai, iar eu i-am spus că nu e acasă, căci asta bătrână o face pe milostiva şi dă din ale noastre. N-avem nici noi părinte. Aşa că, din cauza ei am minţit.

– Înţeleg, zise părintele. Altceva?

– Părinte, m-am certat cu soţul, tot din cauza ei. Zice că bărbatul meu este şi băiatul ei şi că trebuie s-o mai ajute şi pe ea. Dar are pensie de la CAP, baba. E şmecheră, vrea să dea de pomană la toţi puturoşii.

– Altceva, soră?

– Părinte, m-am mâniat, dar tot din cauza soacrei mele. Dimineaţa târăşte picioarele pe bătătură, de nu mai pot să dorm. Zice că se duce să dea de mâncare la păsări. Într-o dimineaţă n-am mai răbdat şi am făcut-o cu ouă şi cu oţet, de m-au auzit şi vecinii. Şi multe alte păcate am făcut, părinte, din cauza ei.

Pentru toate câte v-am spus, părinte, vă rog să mă dezlegaţi şi să-mi rânduiţi canon.

– N-am cum, soră Tincuţa. Nu pot să-ţi dau nici canon, nici să te dezleg de păcate, pentru că toate păcatele spuse sunt ale soacrei dumitale. De aceea te rog să te duci acasă şi să-i spui soacrei să vină s-o dezleg de păcatele făcute, să-i dau canon şi cred că o s-o şi împărtăşesc, pentru că e bătrână şi ca mâine scăpaţi de ea. Iar dumneata vii altădată, când te-o mustra conştiinţa pentru păcatele proprii.

Dacă i se potriveşte şi altei „Tincuţe” istorioara aceasta, o rog să nu se supere şi să nu se mânie… din cauza mea, care mai rău ca o soacră vă tot pisez cu poveşti din astea…”

Citește și: SEXUL ÎN POST – Avertismentul părintelui Eugen Tănăsescu pentru credincioșii care se abat de la rânduială

Povestea Tincuţei devine astfel o lecţie pentru oricine caută scuze în ceilalţi, uitând că spovedania înseamnă pocăinţă personală, nu judecată. Şi dacă cineva se regăseşte în această istorisire, n-ar fi rău să zâmbească cu îngăduinţă şi să privească mai atent în propria inimă. Poate că adevărata linişte începe nu cu schimbarea celor din jur, ci cu schimbarea noastră.