Să nu vă aşteptaţi ca noi, în prostia noastră, putem suplini înţelepciunea lui Dumnezeu!

Care sun mijloacele prin care reuşim să nu risipim şi să păstrăm comuniunea cu Dumnezeu?

Exprimarea aceasta tehnicistă: „Care sunt mijloacele?” mă duce la gândul că de fapt nu prea avem mijloace. Mijlocul prin care putem să rămânem împreună şi să păstrăm legătura cu Dumnezeu este darul lui Dumnezeu către noi. Mă întorc la una dintre întrebri, care spunea: cum să facă să-i explice celuilalt să rămână şi să creadă în Dumnezeu…? Nu prea avem multe lucruri de făcut. Suntem cam limitaţi în putere, de aceea trebuie să-L mai lăsăm pe Dumnezeu să lucreze.

Ştiţi că v-am mai spus eu şi altădată şi este sentimentul pe care-l încerc de fiecare dată când încerc s-o fac eu pe deşteptul, să meditez ce soluţie să dau în chestia asta… Există o responsabilitate. Hristos, răstignindu-se pe Cruce pentru mântirea noastră, Şi-a asumat şi această responsabilitate: că nu ne va lăsa fără soluţii. Cu o singură condiţie: să nu le vedem ca soluţii, ci să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze.

Că noi Îl suplinim tot timpul şi ne credem nişte dumnezei, aşa – era să fac gestul ăla al maneliştilor, ştiţi, cu muşchii tari, să rupem noi tot – şi salut!

Deci câtă vreme nu-L lăsăm pe Hristos să lucreze în ceea ce are de lucrat, să nu vă aşteptaţi ca noi, în prostia noastră, putem suplini înţelepciunea lui Dumnezeu! Iar mijlocul cel mai de preţ este această păstrare a comuniunii, dacă vreţi, directă prin rugăciune, dar inderectă prin spovedanie şi foarte directă prin Împărtăşanie, dacă vreţi – dar să nu socotiţi că aceste mijloace s-au epuizat şi gata; m-am împărtăşit, mă duc acasă, în comuniune cu Iisus… Mai auziţi pe la fraţii ăştia neoprotestanţi, care imediat: gata, m-am atins de cutare, acolo este… Nu-i aşa de simplu treaba. Asta poate fi o viziune psihologică, ştiţi ? O stare de bine; ca şi cum ai fi băut o bere bună, ţi-a picat bine, pfuuui… Şi respiri uşurat. Nu-i aşa!

E exact ce spune acolo: „Cu pace Domnului să ne rugăm!”, „Doamne miluieşte!” zicem noi. „Pentru pacea de Sus şi mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm!” „Doamne miluieşte!”. Pacea pe care o cerem nu e o pace leneşă, e o pace dinamică, e o pace care te pune pe gânduri, e o pace care te doare! Vi-L închipuiţi pe Hristos stând în pace stând în ceruri, când în lume se întâmplă ce se-întâmplă! Să fim serioşi!

Părintele Constantin Necula

Extras din ”Gânduri şi miride”, Ed. Agnos, Sibiu, 2009, pag. 61-63