Sacrificiile româncelor printre străini. Mihaela: “Viaţă de coşmar cu o bătrână bolnavă de Alzheimer”

Mihaela D. îngrijeşte o bătrână de un an, bolnavă de Alzheimer. Situaţia s-a înrăutăţit în ultimele două luni, bătrâna nedorind să îşi ia medicamentele. Mihaela este nedormită, nemâncată şi supărată, relateaza gazetaromaneasca.com.

„Familia la care lucrez mi-a încredinţat-o pe bătrână în urmă cu mai bine de un an, însă situaţia s-a înrăutăţit. Bătrâna nu-şi mai recunoaşte apropiaţii, devine violentă din te miri ce, îşi face nevoiele peste tot, vrea să se arunce noaptea de la balcon. Eu am comunicat fiilor şi fiicelor ei, care vin în vizita doar de sărbători sau când îmi dau salariul.

Cumpărături pentru ea nu fac şi uneori îi cumpăr eu lapte şi pişcoturi fiindcă e capricioasă la mâncare. Nu mănâncă lapte cu pâine sau biscuiţi, ci doar cu pişcoturi.

Nu asta este problema. De două luni am probleme cu ea că nu vrea să se spele, să facă duş, să se schimbe de haine. Imaginaţi-vă că mă rog de ea, încerc în toate modurile, până la urmă exasperată îi sun pe fiii ei, care îmi răspund că sunt ocupaţi cu lucrul şi nu pot veni să-mi dea o mână de ajutor.

Dacă o împing spre baie urlă, dacă o ating se smuceşte, se loveşte, încerc să o protejez, se învineţeşte. Fiica ei m-a întrebat dacă eu o bat! I-am spus să stea cu mine o zi ca să se lămurească. A scos-o la plimbare, însă când a ajuns la liftul din scara blocului, bătrâna nu vroia să urce şi ţipa că unde o duce şi cine este!

Până la urmă a împins-o în lift, fiindcă nu vroia să se mişte şi până la etajul cinci era imposibil să fie urcată altfel. A ajuns la uşa apartamentului cu o lovitură pe faţă de la uşa liftului. Fiica ei mi-a reproşat că e vina mea, mama ei trebuie să-şi ia medicamentele!

Ce să-i fac dacă nu vrea? Eu nu mai rezist, le-am spus că nu mai pot lucra 24 din 24, fiindcă sunt epuizată. Mi-e milă de bătrână fiindcă nu cred că ştie ce face, boala îi pricinuieşte toate aceste suferinţe. Dar nu pot să înţeleg indiferenţa copiilor. Eu nu-i judec. Dar aş prefera să-i fie aproape, nu doar badanta să fie prezentă. De două luni, când vorbesc cu familia din România, sunt năucă. Nu mai rezist mult, dacă simt că nu mai pot îi anunţ şi plec. Mă duc acasă să mă odihnesc şi după aceea mă întorc la muncă, dar voi evita să mai îngrijesc un bolnav de Alzheimer. „

Crina Suceveanu – gazetaromaneasca.com