Șarpele ce se târăşte pe pământ, călcâiul nostru de-a pururea îl păzeşte

Păzeşte-te, dar, ca nu cumva mân­dria pe care acum începi a o călca prin fier­binţeala smereniei să o ridici iarăşi asupră-ţi [ca, de pildă, atunci] când, învăţând Psaltirea sau ceva dintr-ale Scripturii, să te arăţi, după glasul Apostolului, că pe cele ce le-ai surpat, iarăşi le zideşti, făcându-te pe sineţi călcător de lege (cf. Gal. 2: 18) -, ci mai vârtos, pre­cum ai început şi ai mărturisit smerenia în­aintea lui Dumnezeu şi a îngerilor, aşa până în sfârşit păzeşte-o.

Aşijderea şi răbdarea pe care o ai arătat ca să fii primit în mănăstire în multe zile înaintea porţilor aşteptând şi cu lacrimi rugându-te, sârguieşte-te şi pe aceasta a o spori, căci, cu adevărat, ticălos lucru este acela ca, dator fiind tu în fiecare zi a adăuga lângă căldura cea dintâi şi spre desăvârşire a te sui, să te împuţinezi de dânsa şi către cele de jos iarăşi să te întorci. Căci nu cel ce începe [lucrul] cel bun este fericit, ci cel ce până în sfârşit petrece întru acesta; pentru că şarpele ce se târăşte pe pământ, călcâiul nostru de-a pururea îl păzeşte, adică ieşi­rea noastră din viaţă pururea cu vicleşug o pândeşte; şi până la sfârşitul vieţii noastre stăruie ca să ne împiedice pe noi; şi, pentru aceasta, a începe bine nu va folosi la nimic, nici începutul lepădării şi fierbinţeala, de nu se va face aşijderea şi sfârşitul deopotrivă cu începutul; încă şi smerenia lui Hristos, pe care acum înaintea Lui o ai făgăduit, nu într-alt fel va fi adeverită, de nu o vei arăta pe aceasta până în sfârşit.

Deci, după Scriptură, dacă te-ai apropiat de slujirea lui Dumnezeu, găteşte inima ta nu către răsuflări [odihne] şi vese­lii, ci către ispite şi necazuri, că prin multe necazuri se cuvine nouă a intra în Împărăţia cerurilor; că strâmtă şi necăjicioasă este calea care duce în viaţă, şi puţini sunt cei ce o află pe dânsa (cf. Matei 7: 14). Deci, ia aminte la cei puţini şi buni, şi din pilda lor canoniseşte-ţi [rânduieşte-ţi] viaţa ta; să nu iei aminte la cei trândavi şi nebăgători de seamă, măcar şi mulţi de vor fi. Că zice: „Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi” (Matei 22: 14), şi mică este turma căreia Tatăl a binevoit a-i da Împărăţia (Luca 12: 32); nu socoti a fi păcat mic făgăduirea desăvârşirii, iar apoi urmarea celor trân­davi şi leneşi.

Avva Cassian

Extras din Everghetinosul, Vol. 1-2, trad. de Ștefan Voronca, Ed. Egumenița, Galați, 2009, pag. 168-169