Satul fără străzi! Un loc de poveste. FOTO
Satul Giethoorn din Olanda este renumit pentru caracteristica sa unică în lume: nu existi nici mașini, nici autobuze care să îl străbată. Acest sat idilic, odată cunoscut sub numele de „Veneția din Nord” nu are drumuri, ci doar canale. Astfel, oamenii călătoresc cu barca, principala modalitate de a te deplasa în jurul satului și în zonele înconjurătoare. Totul este rustic, într-o atmosferă unică de liniște, de relaxare și confort, scrie cunoastelumea.ro.
Practic fiecare casă din sat este construită pe o mini insulă fiind legate între ele de 180 de poduri.
Datorită cantității mari de stuf disponibil în acesata zonă mlăștinoasă, aproape toate casele au acoperișuri de stuf.
Satul a fost fondat în 1230 de un grup de refugiați din sud, care au ajuns în zona respectivă în căutarea unui loc în care să se stabilească. Când au ajuns aici, au fost uimiți de numărul mare de coarne de capră, care se pare că au rămas aici după o inundație catastrofală. Acesta este motivul pentru care locul a fost numit Giethoorn, ceea ce înseamnă „cornul de capră„.
De-a lungul anilor, locuitorii au găsit numeroase depozite de turbă. Mulțumiți de descoperirea lor, coloniștii au săpat pentru a găsi și mai multă turbă și, în consecință, au lăsat găuri în pământ. După trecerea timpului, aceste găuri s-au transformat în lacuri și apoi în lanțul de canale pe care le vedem astăzi, care fac din acest sat o atracție turistică majoră.
Satul a devenit celebru în anii 1960 datorită regizorului de film olandez Bert Haanstra, care l-a utilizaz ca locație într-unul din filmele sale.
Bărci clasice, gonflabile, bărci mai mici, mai mari, multe de închiriat, sunt mijloace comune pentru a naviga și a călători în jurul satului. Și aici este important încă un detaliu interesant: numai motoarele electrice sunt utilizate la aceste bărci; cele diesel nu sunt permise…
Giethoorn este o atracție foarte populară printre turiștii chinezi. Satul de numai 2620 de locuitori, primește anual între 150.000 și 200.000 de turiști chinezi.
Există trei muzee și un șantier naval, Schreur. Muzeul “Het Olde Maat Uus” este dedicat locuințelor din secolele anterioare. Muzeul „Oude Aarde” conține o frumoasă colecție de pietre prețioase și minerale, iar muzeul „The Histomobil” este un omagiu adus autovehiculelor vechi, motocicletelor si caleștilor.
Multe cafenele și restaurante se adaugă peisajului liniștit al satului, locuri unde te poți relaxa la o cafea sau un pahar de vin.
Traducere și adaptare Mădălina Corina Diaconu
Surse: giethoorntourism.com, brightside.me, cunoastelumea.ro