Semnul că se apropie împlinirea prorociilor: Evreii deja se pregătesc!

Sfântul Paisie Aghioritul, una dintre marile personalități ale Ortodoxiei contemporane, a lăsat învățături profunde despre vremurile din urmă și despre modul în care se împlinesc prorociile biblice. În volumul Trezire duhovnicească, el vorbește despre semnele care vor prevesti apropierea unor evenimente majore, precum și despre modul în care evreii au interpretat și continuă să interpreteze Scripturile. Relatarea sa aduce în prim-plan subiecte esențiale legate de așteptarea lui Mesia și de semnele care indică venirea lui Antihrist.
Citește și: Marea înșelătorie a iubirii: Căutarea „jumătății” îți distruge viața și te condamnă la nefericire
Semnul că se apropie împlinirea prorociilor va fi dărâmarea templului lui Omar din Ierusalim. Îl vor dărâma, ca să rezidească Templul lui Solomon, care, precum se spune, a fost zidit în locul acesta. În cele din urmă sioniștii îl vor așeza acolo pe Antihrist ca Mesia. Am auzit că evreii deja se pregătesc să rezidească Templul lui Solomon.
– Părinte, evreii, deși citesc Vechiul Testament, cum de nu cred în Hristos?
Nu te duci să le-o spui asta evreilor? Evreii au avut fanatism de la început. Ei înțeleg, dar egoismul îi orbește. Dacă ar fi luat puțin aminte, n-ar fi rămas niciun evreu (necreștinat).
– Cele pe care le-au citit, cum le-au explicat?
Cum le-au explicat și cum le explică? Noimele duhovnicești le fac materiale. De pildă, ceea ce spune proorocul Isaia „au înflorit pustiurile Iordanului” (Isaia 35, 2), să vezi cum au explicat-o. Ca să arate ca a înflorit pustiul, au întors înapoi un râu, au făcut diguri, grădini, au sădit banani, lămâi, portocali, au făcut numai livezi, așadar spun că „a înflorit pustiul”. Pe toate așa le explică. În timp ce cuvintele acestea ale Proorocului se referă la renașterea lumii prin Sfântul Botez, prin baia nașterii din nou.
– Acum așteaptă pe împăratul pământesc?
Da, pe Antihrist. Rabinii știu că a venit Mesia și că L-au răstignit. Am aflat de la o persoană că, atunci când un evreu trage să moară, merge rabinul și-i spune la ureche: „Mesia a venit”. Vezi, îi mustră conștiința, pentru că se simt vinovați, dar nu se smeresc.
– Și ce câștigă că o spun în vremea aceea?
Nimic. O spun așa, deoarece îi mustră conștiința și cred că, spunând-o, sunt în regulă.
– Ceilalți nu aud?
Nu, căci i-o spun la ureche. Și unii copii ai evreilor s-au răzvratit împotriva rabinilor. „Mesia a venit – spun ei; pe care Mesia îl așteptați?”.
În America un grup de tineri care se ocupă istoricește de Sfânta Scriptură scot o revistă în care este scris: „Mesia a venit. Celui care nu crede că a venit Mesia îi vom trimite în dar revista, până ce va crede. Cel care crede, să trimită ajutor, ca s-o trimitem și altora ca să creadă”.
– Aceștia sunt evrei?
Da, evrei.
– Au devenit creștini?
Ei, dacă au crezut tot e ceva.
– Se poate să existe rabini creștini în ascuns?
Rabini să fie creștini în ascuns? Dacă se face creștin, mai rămâne rabin? Adică să învețe pe evrei că n-a venit Mesia și atunci când trag să moară să le spună că a venit?”
Prin cuvintele sale, Sfântul Paisie Aghioritul ne atrage atenția asupra modului în care înțelegerea greșită a Scripturii poate duce la orbire spirituală și la așteptări eronate. Deși prorociile Vechiului Testament au fost împlinite prin venirea Mântuitorului Iisus Hristos, mulți încă așteaptă un împărat pământesc, ignorând adevărul revelat. Înțelepciunea duhovnicească transmisă de Cuviosul Paisie rămâne o mărturie vie pentru cei care caută discernământ în fața evenimentelor viitoare.