Sfânta Muceniţă Alexandra: „Iată ce alcătuieşte pentru toată viaţa fericirea inimii omeneşti”
Există ceva sfânt şi care provoacă o frică aproape evlavioasă în faptul că soţia, căsătorindu-se, îşi concentrează toate interesele asupra celui pe care îl ia de soţ. Ea lasă casa copilăriei, mama şi tatăl, rupe toate firele care o leagă de viaţa trecută.
Ea îl priveşte în faţă pe cel care i-a cerut să devină soţia lui, şi cu inimă tremurândă, dar şi cu încredere liniştită, îi încredinţează viata sa – şi soţul simte cu bucurie această încredere. Iată ce alcătuieşte pentru toată viaţa fericirea inimii omeneşti, care e în stare şi de bucurii negrăite, şi de suferinţe nemăsurate. Femeia îi dă totul soţului său, în deplinul înţeles al cuvântului. Pentru orice bărbat, acesta este un moment solemn: să îşi asume răspunderea pentru o viaţă tânără, fragilă şi gingaşă, care i s-a încredinţat, şi s-o alinte, s-o apere, s-o ocrotească, până ce moartea îi va smulge din mâini comoara aceasta sau îl va doborî chiar pe el.
Sfânta Muceniţă Alexandra, Împărăteasa Rusiei
Extras din Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, trad. de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, București, 2011, pag. 56