Sfântul Dimitrie din Basarabi, patronul Bucureştilor – Legende şi procesiuni de ploaie pe Valea Lomului

Sfântul Dimitrie Basarabov, patronul de astăzi al Bucureştilor, rămâne pentru mulţi hagiografi şi etnologi o enigmă – una chiar nespus de greu de dezlegat; şi aceasta într-o vreme în care se consideră că s-a spus aproape totul despre sfântul de pe Valea Lomului…

Primele consemnări scrise despre patronul Bucureştilor

Prima mărturie scrisă despre viaţa sfântului de la Basarabovo este destul de târzie (1762) şi aparţine monahului-cărturar Paise Hilandarski (1722-1773), fiind inclusă în a sa Istorie slavo-bulgară. După Paisie, Dimitrie din Basarabi este singurul sfânt de la sud de Dunăre, din vremea stăpânirii otomane, care nu a cunoscut mucenicia. Neaflând date despre cuvios în niciunul din manuscrisele din perioada eftimiană ori preeftimiană, monahul de la Hilandar, bazat cel mai probabil pe amintirile unui închinător atonit, ce trecuse de puţină vreme prin Basarabovo, îl va numi pentru prima oară pe Sf. Dimitrie – “cel nou”, susţinând că sfântul a trecut la cele veşnice în 1685.

Primele date scrise ale unui martor ocular despre cultul Sf. Dimitrie Basarabov – şi care contrazic relatarea lui Paisie – le aflăm însă doi ani mai târziu (1764), în însemnările lui Nicola Pulliezi, episcop catolic de Nicopole între 1752-1767. Acesta, trecând prin Basarabovo, în drum spre Ruse, află de la localnici – cel mai probabil de la preotul satului – că sfântul este cinstit cu evlavie, în comunitate, “de mai bine de trei veacuri” (“venerato per santo da tre secoli e piu”), adică din cea de-a doua jumătate a sec. al XV‑lea (Miletici, L., Noi documente asupra trecutului pavlichenilor noştri, SbNU, 21, Sofia, 1905, p. 83). Pulliezi aminteşte în relatarea sa de hramul bisericii satului (“Sf. Dimitrie cel Nou”) – loc în care erau păstrate moaştele – însemnându-şi, cu acest prilej, şi o parte din legendele din zonă despre viaţa sfântului.

Mărturii despre Sfântul din Basarabi

În lipsa unor texte canonice (viaţa, slujba, panegirice etc) până spre sec. al 19-lea tradiţia locală va fi aceea care va alimenta din plin – după intrarea sfântului în panteonul ortodox şi strămutarea moaştelor sale la Bucureşti (1774) – noua “viaţă” a Sf. Dimitrie din Basarabi. Şi, slavă Domnului!, în privinţa culegătorilor de folclor din ţara vecină – atât în trecut, cât şi astăzi – nu ne putem plânge, Valea Lomului nefiind trecută vreodată cu vederea. Învăţătorul Nicolae Nemţov din Basarabovo (sfârşitul sec. al 19-lea), cercetătorul istoriei locale, Nedelcio Hristov Nedelcev, cu a sa “Istorie a satului Basarabovo”, ori ieromonahul Hrisant (+1961), vor aduce, la rându-le, o importantă contribuţie întru conturarea evlaviei locale faţă de sfântul Dimitrie Basarabov. Spre sfârşitul secolului trecut (1983-1989), Universitatea din Veliko Tîrnovo va întreprinde, de asemenea, importante cercetări în satele de pe Lom (Basarabovo, Krasen, Bojicen), consemnând o serie de legende locale despre patronul de astăzi al Bucureştilor, şi întregind, astfel, cercetările de teren ale savantului ceh Karel Şkorpil (1859-1944) asupra vieţii monahale, comunităţilor locale şi bisericilor rupestre din zonă. Despre cercetări româneşti organizate, în cazul dat, din păcate, nu avem cunoştinţă, deşi acestea s-ar fi dovedit de un real folos pentru etnologia românească, ţinând seama de faptul că zona se află la doar doi paşi de Dunăre, iar mănăstirea şi satul Basarabovo, după mai multe timaruri turceşti, s-au aflat o perioadă îndelungată în posesia domnitorilor români, prima fiind consemnată până spre 1570 sub numele de “mănăstirea lui Basarab” (Turski izvori, Tom 2, Sofia, 1966; Dokumenti iz turskite dărjavni arhivi, Partea I, Sofia 1940).

Legende de pe apa Lomului

Din materialele cercetărilor efectuate de Universitatea din Veliko Târnovo, cunoscute, în principal, sub denumirea de «Expediţia Krasen 1983», aflăm unele legende despre sfântul Dimitrie care, cu toate că sunt consemnate – în parte – în viaţa sfântului, în zona Lomului capătă o coloratură aparte. Certându-şi, de pildă, într-una din legende, piciorul cu care strivise un cuib de rândunele, sfântul îi spune acestuia plin de asprime: “Dacă eu n-am văzut, tu n-ai băgat de seamă?”. Întâmplarea o aflăm consemnată şi în caietele (nepublicate) ale învăţătorului Nemţov din Basarabovo, din urmă cu aproape un veac, pedeapsa fiind – după cum ştim cu toţii – gerul şi arşiţa, vreme de 3 ani, pentru piciorul vinovat. După locuitorii zonei, “consacrarea” cuviosului a fost făcută chiar de apa Lomului, o putere nevăzută (“asemenea unui nor”) acoperindu-l pe acesta vreme de 33 de ani, neîngăduind ca trupul sfântului să plutească deasupra râului. La vremea potrivită însă, ca “o pară de foc” (“limbi de foc”), s-a arătat deasupra apei, indicând “comoara” uitată. Aceasta va fi scoasă din râu de o fetiţă oarbă, din satul Cervena Voda, ce îşi va recăpăta în chip minunat vederea prin mijlocirea Sf. Dimitrie cel Nou.

Mai importante, în mulţimea de mărturii despre viaţa sfântului Dimitrie, culese din satele de pe Lom (ce îşi vor afla locul cuvenit într-o viitoare lucrare despre patronul Bucureştilor), par a fi datele transmise de informatorii din zonă în privinţa procesiunilor de ploaie, desfăşurate, în trecut, la Basarabovo. Acestea au încetat în anii ‚30 ai secolului al 20-lea. În 1983, mai existau, totuşi, destui martori ai procesiunilor de odinioară (Teodora Raikova, n. 1915, Basarabovo, Dana P. Pişteva, n. 1912, Krasen, Milana I. Kaloeva, n. 1923, Krasen etc.). În copilăria lor, martorele au participat, în satul Basarabovo, la “molitfe de ploaie”, părinţii acestora vorbindu-le, de asemenea, în nenumărate rânduri, despre minunile petrecute, “din moşi strămoşi”, în urma unor astfel de procesiuni. Molitfele de ploaie “ale Sf. Dimitrie cel Nou” se desfăşurau în fiecare an pe data de 1/14 mai (ceea ce ne trimite cu gândul la controversele iscate în urmă cu aproape un veac în privinţa identităţii Sf. Dimitrie şi a datei sale de prăznuire), în prezenţa a mii de credincioşi, sosiţi de la zeci de km. depărtare. Cei prezenţi la procesiuni au povestit cercetătorilor, în cuvinte simple, că “nici nu apucau bine rugăciunile de ploaie să ia sfârşit, că deîndată norii înconjurau Basarabovo” (Arhiva Catedrei de Literatură bulgară, Fond Krasen ‚83, Univesitatea Sf Kiril şi Metodie, Veliko Târnovo). În rugăciunile pentru izbăvirea de secetă, era invocat întotdeauna Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul satului Basarabovo – sfântul “consacrat” de apele Lomului, în urma unei ploi, ce va scoate râul din matcă. O ploaie constituită în pasul decisiv, ce va conduce, mai apoi, la descoperirea comorii aflate astăzi, prin dumnezeiască rânduială, pe Dealul Mitropoliei de la Bucureşti…

Gheorghiţă CIOCIOI

Articol apărut în Lumea credintei nr. 123, octombrie 2013.