SOLIDARITATE ORTODOXA: Timisorenii sunt chemati sa-i ajute pe sarbii loviti de inundatii

serbia

Serbia se confruntă cu cele mai grave indunații din ultimii 120 de ani, soldate cu zeci de morți până în prezent. Tragedia din țara vecină nu i-a lăsat reci pe timișoreni, în Banat trăind una din cele mai importante comunități sârbești din România. Astfel Episcopia Ortodoxă Sârbă, în colaborare cu Uniunea Sârbilor din România și Consulatul General al Serbiei la Timișoara, organizează o acțiune umanitară dedicată sinistraților. Deasemenea și un reastaurant din orașul de pe Bega s-a implicat în această campanie.

Acțiunea umanitară are ca scop ajutorarea „poporului sârb, aflat la grea încercare în urma inundațiilor catastrofale, nemaiîntâlnite pe teritoriul Serbiei”, susțin inițiatorii acțiunii. Ajutoarele vor fi colectate în bisericile comunității din județele Arad, Caraș-Severin, Mehedinți și Timiș. În Timișoara, acestea vor fi colectate în lăcașurile de cult din Cetate (Piața Unirii), Fabric și Mehala.
„Acțiunea umanitară se va desfășura în perioada 18 mai-8 iunie, iar ajutorul rezultat va fi predat celor aflați în suferință prin intermediul Consulatului General al Serbiei la Timișoara”, se mai arată într-un comunicat al Episcopiei Ortodoxe Sârbe, semnat de vicarul Marinco Marcov.
În campania umanitară s-a implicat și restaurantul cu specific sârbesc ”Yugoslavia” din Timişoara, situat pe strada Protopop Gheorghe Dragomir, vis-a-vis de Hotel Perla.
“Începând de azi, 18.05, vom începe să strângem ajutoare pentru victimele inundaţiilor din Serbia. Dacă puteţi ajuta cu haine, alimente, conserve, bani, orice se poate , vă aşteptăm la restaurant”, au anunţat reprezentanții localului pe o reţea de socializare. Timişorenii pot contribui la această acţiune, zilnic, între orele 12:00 şi 23:00.
Ca un fapt inedit, restaurantul este condus de Selezan Leontin, membru al uneia din cele mai cunoscute brigăzi de suporteri poliști, ”Drojdierii”.
Inundațiile produse în Serbia sunt cele mai grave din ultimii 120 de ani, soldate în ultimele zile cu peste 45 de morți și peste 15.000 de sinistrați. Alte 90.000 de persoane au rămas fără electricitate.

Sursa: FrontPress.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.