„Spovedania” fostului mare actor Dragoș Pâslaru. „În ’90 au vrut să mă omoare! Am fost foarte fericit!

La 25 de ani după ce pe actorul Dragoș Pâslaru aproape că l-au omorât minerii și la 15 ani după ce s-a călugărit, Părintele Valerian, de la schitul Pătrunsa, a dat primul interviu. Călugărul povestește despre viața ca pustnic, de convingerile sale ortodoxe și legionare, și de satisfacțiile vieții în sutană.

În 1990 era tânăr, frumos, deștept și celebru. La 39 de ani, avea lumea la picioare. Era căsătorit și avea un copil. Jucase în filme care au rămas în istoria cinematografiei românești și interpretase roluri de teatru memorabile. Filmul „Drumeț în calea lupilor”, în care i-a dat chip legionarului Horia Sima, i-a marcat existența lumească. Numai că, în iunie, l-au bătut minerii de l-au băgat în comă. Fusese un participant activ la Revoluție și s-a remarcat ca o voce extrem de critică la adresa regimului iliescian, în protestul maraton din Piața Universității.

După un sfert de veac spune că, de s-ar fi născut ceva mai devreme, ar fi fost, cu siguranță, legionar! Atunci a fost declicul. Pe punctul de a muri a avut o revelație. Cinci ani a trăit cu ea în sine însuși. Abia în 1995 și-a luat inima în dinți și s-a hotărât. Un an mai târziu a îmbrăcat haina monahală. Devenise ucenicul „Fratele Vasile”. În 1999 a fost tuns în monahism. A devenit călugăr și a fost botezat Valerian. A ales cea mai grea cale: sihăstria. A trăit ani buni, în creierii munților din Vâlcea, singur printre sălbăticiunile pădurilor. Anul trecut, Părintele Valerian a fost hirotonit preot, de către Înaltpreasfințitul Varsanufie. Dragoș Pâslaru este acum Ieromonah la schitul Pătrunsa, din Arhiepiscopia Râmnicului. După 25 de ani, ni s-a „spovedit”.

„Și la București sunt credincioși!”

L-am găsit pe Ieromonahul Valerian la schirtul Iezer unde venise să le slujească măicuțelor de acolo. E înalt, dar pare mai înalt când vorbește, iar ochii săi albaștri te ard la rece. „Când v-ați împărtășit ultima oară? Ca să știu cum să vorbim…”, ne întreabă blajin Părintele Valerian. Dăm din umeri și înțelege: de prea mult timp.

„Dar voi nu vă gândiți la strămoșii voștri? Că suntem o țărișoară nouă, de la 1918! Că, până atunci, ne-am bătut între noi la indicațiile unor puteri străine. Singura care nu s-a bătut a fost Biserica. Ea a unit neamul!”, ne ceartă călugărul. Apoi, gândește cu voce tare: „Românii care părăsesc țara se pierd în afară… La a doua generație, copiii lor uită limba română. Or, limba noastră nu s-a schimbat de secole! A primit influențe și după le-a abandonat. Un străin, Sf. Antim Ivireanul, ne-a zis să slujim în limba română… Că e limbă liturgică!”. În fața sa te simți ca la un control RMN. Cuviosul Părinte Valerian te scanează în fiecare celulă. Și te simți viu.

La întrebarea dacă, la el acasă, la Pătrunsa, Dumnezeu e mai aproape de noi, mai mult ca în Capitală, călugărul se închină: „Dumnezeu e peste tot! La Pătrunsa găsește omul mai multă liniște. Dar să știți că și la București sunt oameni foarte credincioși!”. Procentul, în schimb, e net în favoarea schitului…

Singura ispită: șoriciul

Când a plecat la mânăstire s-a consultat cu prietenii? Cu familia, că avea nevastă și copil? „E un pas hotârâtor și nu poți să-l faci ca nebunul. Există o reacție de opoziție… Sunt lucruri intime…”. Dar familia, mai vine la el? Oftează și își împreuează mâinile: „Mă vizitează atât cât trebuie. Băiatul meu e realizat, familial, profesional și spiritual. Întâlnirea nevăzută este cea mai importantă. Au înțeles ce înseamnă călugăria. Gândul către lume poate fi o ispită!”.

Te privește fix în sclere și rostește: „Datorită rugăciunii călugărului, dacă el ajunge în Rai, Dumnezeu mântuiește până la a șaptea generație de vii au adormiți!”. La întrebarea de ce a ales munții Râmnicului și nu Muntele Athos, Părintele Valerian surâde: „Nu m-a atras străinătatea. Am fost, am colindat, dar n-am văzut ceva mai grozav ca România! Doar Japonia m-a surprins plăcut”. Și, nu-i lipsește nimic din viața lumească? Râde: „Absolut nimic! Când m-am lăsat de carne, am avut ispite numai la șorici… Amintiri din copilărie!”.

Anul trecut, Părintele Valerian a fost hirotonit preot, de către Inaltpreasfințitul Varsanufie. Fostul actor Dragoș Pâslaru este acum Ieromonah la schitul Pătrunsa, din Arhiepiscopia Râmnicului

„Eram un năuc, un hăbăuc!”

Dar, de ce Valerian? Ce semnificație are? De unde până unde, că pe el, în buletin, îl cheamă Dragoș Vasile Pâslaru? Părintele zâmbește: „Când ne călugărim, primim alt nume. Valerian înseamnă: a fi puternic, sănătos! Părintele arhimandrit Neonil Ștefan e cel care mi l-a dat când m-a călugărit”. O întrebare vine, firesc: „A fost Dragoș Pâslaru un om religios, care se spovedea, împărtășea și mergea la slujbe?”.

Părintele Valerian se întristează: „Eram un năuc! Un hăbăuc! O creație a regimului. Șansa a fost că familia a fost religioasă. M-am împărtășit până în clasa I. Bunicul, preot, a ridicat opt biserici și a fost deținut politic la Gherla, iar pe tata l-au dat afară din Armată”. Recunoaște că în tinerețe a fost un boem cu tot ce înseamnă asta. „Gheorghe Dinică zicea: «Joci cam puțin!». Că cei care jucau mult la teatru n-aveau timp de boemie”. Când vine vorba de băutură, râde: „Eram spre competență…”. Părintele are o voce subțire și e foate slab. Doar ce a terminat de slujit Liturghia.

FOTO: Dragoș Pâslaru, surprins alături de actorul Mihai Gruia, la una din ultimele sale fi lmări din anii ’90 FOTO: DINU LAZĂR

Un pustnic pârât! Un călugăr pârât!

A trăit ca pustnic muți ani, prin Munții Căpățânii. „Călugăria este o trăire pe care nici el, călugărul, nu o înțelege! Ne cheamă ceva, mergem și ne trezim într-o lume miraculoasă… Sihăstria trebuie să dureze o viață, nu câțiva ani, acolo!”, e modest pustnicul. Îi e dor de locul unde a schivnicit amar de vreme: „Acum nu e nimeni acolo… M-aș mai duce, dar n-am timp”. Spune că i-a fost ușor: „Toată lumea crede că mi-a fost greu. N-am avut nevoințe acolo! La o lună, două, coboram la mănăstire. Iarna, mai rar… Depinde cum mă coordona duhovnicul meu”.

Dar cu mâncarea, apa, căldura, cum era? Îl pufnește râsul: „Apă de la izvor și mâncare pustnicească: urzici, lobodă,muguri de fag, ciuperci de tot felul, fragi mure! La pustie nu poți rezista fără rugăciune! Poți să ai camioane de mâncare, trebuie să te rogi neîncetat…”. Se închide în el: „Eu sunt un pustnic pârât! Un călugăr pârât!”. De ce se pedepsește, oare, cu vorbele acestea? „Pentru că n-am pus început bun! Deși am ajuns ieromonah… Am văzut călugări, dar călugăr nu sunt! Sunt doar îmbrăcat… Tre’ să fii călugăr cu sufletul. Starețul de la Pătrunsa, Părintele Varsanufie, e autentic! A fost pustnic și aic, dar și în Israel, în deșert… ”, se flagelează cu vorbele sale ieromonahul Valerian.

Și-a dat binețe cu fiarele pădurii

Părintele Valerian spune că lumea trebuie să vină la mănăstire, nu călugărul să iasă în lume: „Devin pradă Satanei! Că nu de oameni ne temem… Călugărul e un trofeu pentru Satana!”. Iar acolo sus, în văgăuna dintre munți, s-a apărat singur. „Mi-am dat binețe cu fiarele pădurii și fiecare și-a văzut de treaba sa. Animalele te recunosc ca vecin. Călugărul nu mănâncă carne și nu bea vin, miroși altfel! Atunci te lasă în pace…”, conchide fostul schivnic. Carne nu mai mănâncă de 20 de ani. Doar pește și vegetale: „Rugăciunea e o gustare Dumnezeiască!”. O viață tare grea… Se revoltă: „Acum numai viață nu trăim! Viața e Hristos!”. În pustnicie a conviețuit cu două pisici. De ce nu un câine? „Animalele se hrănesc cu căldura pe care le-o dai! O pisică vânează singură păsărele, șoareci, șopârle. Câinii numai în haită! E greu să-l ții…”.

La mănăstire, călugărul Valerian „a avut ascultare” la bucătărie și la grădina cu zarzavaturi. Mâinile sale, arse de soare, au și acum palmele bătucite de muncă. „Am fost apoi, la pomelnice…, pompos se cheamă: cancelarie!”, se rușinează monahul. A cântat și în strană: „Ca actor am cântat și io… Da’ cu efort și mare rușine!”.

„M-a torturat Truțulescu!”

În iunie ’90 l-au bătut minerii, care aveau poze cu el în costum de legionar. Erau capturi din filmul în care l-a jucat pe Horia Sima. O diversiune. „Nu m-au bătut, m-au torturat! Fusesem în Piața Universității… Acolo mă limpezisem, cunoscusem oameni care erau și sunt stâlpi ai societății! Cu puțin timp înainte, Marian Munteanu mi-a zis că eram urmăriți și condamnați la moarte! Cine putea asta pe atunci? Au vrut să mă omoare. M-au lovit cu o bâtă cu țepi ascuțiți la cap!”, povestește Părintele Valerian, fost Dragoș Pâslaru.

„Am căzut, dar vedeam de deasupra. Sufletul meu a strigat: «Am murit! În sfârșit, am murit!». Am fost foarte fericit. N-am mai întâlnit starea aia! M-au tot lovit și nu muream… Acum ceva vreme m-am trezit la Frăsinei cu doi procurori. Vroiau să mă facă să intru în proces împotriva lui Iliescu. Eu le-am spus că nu mai am nimic, cu nimeni! Și ei mi-au zis că am fost torturat de maiorul, pe atunci, Truțulescu. Am auzit că a ajuns la pușcărie!”.

Nu-i e dor de nimic din lume

La vot nu a mai fost. „E o aberație să meragă călugării la vot! Păi, pe cin’ să aleagă? Ei nu știu!”. Nici la televizor nu se uită, nici la radio nu ascultă. „Nici ziare nu citesc… Am mai văzut că ne mai vin chestii împachetate, da’ mă feresc că mai văd femei goale și tot felul de lucruri șocante, care îți pulverizează rugăciunea!”.

Ia în mână ultimul număr din Evenimentul zilei, cu teamă și îl pune deoparte: „O să mă uit mai târziu”.La oraș a ieșit doar de câteva ori: „Doar când a trebuit. La «ascultare» la Vâlcea. La Craiova și la Sibiu la niște colocvii dedicate personalității ieromonahului Ghelasie care mi-a fos duhovnic și la Pitești pentru sănătate”. Dar de București nu-i e dor? Răspunsul e sec: „Nu! Nu mi-e dor de nimic din lume!”. L-a sălbăticit, oare, sihăstria? „Dacă te-ai sălbăticit înseamnă că țiai ratat puțin menirea de călugăr! Călugărul se roagă pentru lume, pentru păcătoși, de-aia se retrage el!”.

FOTO: Aceasta este una dintre ultimele fotografi i cu Dragoș Pîslaru făcute cu puțin timp înainte de a îmbrăca, defi nitiv, sutana FOTO: DINU LAZĂR

Regretă rolul lui Horia Sima

A mai văzut Părintele Valerian filme? „Da! Uneori, dar numai filme cu problematică ortodoxă. Sunt regizori care îmi aduc filmele înainte de finalizare. Uite, filmul lui Mungiu despre Tanacu este genial! Acolo s-a petrecut o crimă, dar nu pentru că măicuțele au omorât-o pe fată, ci pentru că massmedia le-a omorât pe măicuțe! S-a dovedit și s-a astupat după aia! Biserica trebuia culpabilizată!”, e radical fostul absolvent al IATC. Vine vorba și de „4.3.2”. „Alt film genial, care nu e pro-avort, ci anti-avort! Iar numele filmului este numele copilului avortat, că nu putea fi botezat…”. Privește spre cer: „Fetele alea hrăneau pui de găină, dar omoară un copil!”.

„Sigur aș fi fost legionar!”

A avut roluri memorabile în filme ca: „Pruncul, petrolul și ardelenii”, „Ochi de urs”, „Balanța”, „Să mori rănit din dragoste de viață”, dar cel care a rămas în conștiința colectivă a fost cel al lui Horia Sima, din „Drumeț în calea lupilor”. „Regret foarte tare că am făcut acel film. Îi arăta pe legionari așa cu n-au fost! Tare necăjit am fost! Legionarii n-au fost fasciști!”.

Simpatia sa pentru curentul legionar și pentru Căpitanul Corneliu Zelea- Codreanu este evidentă. „Sigur că l-am simpatizat… Ce voia Codreanu? Ca neamul românesc să devină ceea ce fusese! Să revină la ortodoxie și să aibă o conduită normală! Ca România să fie a românilor! Să iasă bărbați și femei adevărate, nu niște…, ale unei societăți în derivă!”, se înfierbântă ieromonahul.

FOTO: Dragoș Pâslaru – în rolul lui Horia Sima

Dar despre urmașul Căpitanului, ce zice? „Horia Sima n-a mai avut nicio șansă să realizeze ce și-a propus Codreanu!”. Dar de crimele legionarilor? „Echipele morții se numeau așa pentru că, după ce omorau pe cineva, se predau și știau ce îi așteaptă! Dar nu sunt de acord cu crimele făcute… Aici mă supăr… În Legiune nu se dădea ordin pentru crimă!”.

Spune că legionarii te făceau să-ți iubești țara și să fii bărbat adevărat: „De mă nășteam atunci a-și fi fost, desigur, legionar!”. Trage aer în piept și se întreabă: „Ce au făcut partidele când 400 de legionari au fos căsăpiți într-o zi, fără judecată? Istoria trebuie cercetată cu atenție!”.

Toți oamenii se nasc să ajungă sfinți!

Îl vizitează mulți dintre prietenii de odinioară. La hirotonirea sa au fost Claudiu Bleonț, Magda Catone, Manuela Hărăbor și mulți alții: „Le-am zis să vină așa mulți la înmormântarea mea, dacă reușesc să mor frumos, cu fapte bune”. Dar soția și fiul său? „Normal ar fi să nu vină. Să nu mai fie nicio legătură. Dar monahismul românesc e foarte echilibrat. Mai vin…”. Părintele Valerian se închină adânc, de mai multe ori, când intră în biserica schitului Iezer. Sărută moaștele Sfântului Antonie de la Iezeru, ne invită să-l urmăm și ne spune, înainte de plecare: „Toți oamenii se nasc să ajungă Sfinți. Altfel, Dumezeu ar fi cinic!”.

Articol relatat de portalul evz.ro